2019-11-15 21:03

Avertismentul lui Herman van Rompuy

 |  19:23
Avertismentul lui Herman van Rompuy

De la începutul acestei luni, agenda zilnică este ţinută de scandalul politic generat de demiterea cabinetului Dăncilă, dar şi de campania electorală pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni.

În această nebunie mediatică, a trecut neobservat un mesaj-avertisment extrem de dur, al unui fost înalt oficial european care ani de zile a dat ora exactă în Europa. Este vorba despre fostul preşedinte al Consiliului European, Herman van Rompuy, în prezent preşedinte al Centrului de Politici Europene. Acesta a declarat că se prognozează intrarea într-o recesiune economică în anul 2020, cauzată de problemele economice artificiale provocate de deciziile politice care au impus programul de taxe vamale al SUA şi Brexitul.

„E posibil să fie nevoie să atingem obiectivele (europene, n.r.) de coeziune socială şi de competitivitate şi de suveranitate într-un climat economic de stagnare sau de recesiune, cel puţin în unele din statele membre. Aceasta este perspectiva prin care trebuie să vedem lucrurile. Majoritatea economiilor majore (din Uniunea Europeană, n.r.) continuă să crească, nu suntem încă în recesiune, nu încă, şi un economist foarte faimos prezice o recesiune pentru anul următor, am prezis o recesiune şi în 2008, iar acum o prognozăm pentru 2020, deci lecţia e simplă. Sigur, trebuie să fim foarte precauţi dacă ne întoarcem la această problemă, dacă am avut dreptate acum 15 ani nu înseamnă că o să ai mereu dreptate. Deci fiţi mereu foarte precauţi când aveţi de-a face cu astfel de prognoze”, a afirmat fostul preşedinte al Consiliului European, în cadrul unei reuniuni dedicate viitorului Europei şi viitorului economiei româneşti. Totodată, Herman van Rompuy a atras atenţia că încetinirea creşterii economice din zona euro va dura mai mulţi ani şi a avertizat că posibilitatea de stagnare economică a economiei Germaniei este un indicator care provoacă îngrijorare. De asemenea, fostul preşedinte al Consiliului European a acuzat conducerile conservatoare ale SUA şi Marii Britanii pentru crearea de probleme politice care provoacă consecinţe economice negative la nivel internaţional. Acesta a estimat că zona euro nu este pregătită pentru a face faţă unei crize financiare la nivel internaţional.Oare câţi dintre politicienii de la noi au perceput şi înţeles avertismentul lui Herman van Rompuy?


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray