2020-08-12 23:39

Cam moale Forța

 |  10:36

Robert Veress

Filmele se împart, simplist, în cele menite a fi ținute minte pentru totdeauna și cele de entertainment: veni, vidi, radersi, vici (am venit, am văzut, m-am distrat, am învins -am plecat mulțumit-). Din acest punct de vedere, primul episod al noii serii Star Wars (și, pe cale de consecință, următoarele), fac parte, spre deosebire de prima serie de trei, din categoria „veni, vidi...”. Prima serie a fost, categoric, memorabilă. A doua (poziționată, ca desfășurare temporală, înaintea primeia) s-a justificat, oarecum, pentru clarificarea unor nebuloase din prima serie. Deși nu a fost la fel de memorabilă, a trecut de bariera filmelor de duzină.

Pentru a nu cădea în derizoriu, continuarea Star Wars ar fi trebuit să beneficieze de tușa unor genii. Din păcate, nu este cazul. Scenariul episodului VII, The Force Awakens (Trezirea Forței), fără a fi unul banal, nu te lasă cu gura căscată („Wow!”). Regia este cea comună producțiilor SF de acțiune.

Singurul atu incontestabil, dincolo de aceeași nemaipomenită coloană sonoră a lui John Williams, rămâne distribuția: au răspuns „prezent!” toți eroii primei serii, iar acțiunea a fost plasată, în timp, pentru a corespunde îmbătrânirii lui Carrie Fisher (Prințesa Leia), Harrison Ford (Han Solo) și Mark Hamill (Luke Skywalker). Ford a primit un „purcoi” de bani (se aude că peste 10 milioane de dolari, de 50 de ori mai mult decât orice alt actor) pentru rolul său. Foarte probabil, a specificat clar că nu dorește să continue, astfel încât Han Solo a fost ucis de fiul său și nu va mai apărea în episoadele următoare. De altfel, artificiul este ușor sesizabil: este absolut inexplicabil de ce Prințesa Leia, mama noului „Darth Vader” (Kylo Ren, interpretat de Adam Driver) nu l-a însoțit pe Han Solo în tentativa sa de readucere a  fiului lor pe calea cea bună.  Însă, dacă l-ar fi însoțit, ce s-ar fi întâmplat în secvența uciderii mișelești a lui Han Solo? Cum ar fi reacționat Prințesa Leia, s-ar fi întors împotriva fiului, s-ar fi lăsat ucisă? Probabil, niciuna dintre variantele posibile nu corespundea evoluției anvizajate de J.J. Abrams și Lawrence Kashdan - scenariștii episodului VII, J.J. Abrams fiind și regizor și producătorul anunțat al episodului VIII, pe care urmează să-l vedem abia în 2017.

Puteți sesiza, din acest „urmează să-l vedem abia...”, că, în pofida celor scrise mai sus, ard de nerăbdare să văd continuarea. Sunt fan SF, în mod special al seriei Star Wars, producția pe care am revăzut-o de cele mai multe ori... În plus, sunt în mod special interesat să văd cum va evolua... Forța, confruntarea dintre partea sa luminoasă și cea întunecată, dintre bine și rău. Dar, încercând să fiu obiectiv, admit că nu sunt un etalon prea bun pentru masa cinefililor. Dacă nu ești fan, ca mine, e posibil să fii chiar atât de dezamăgit, încât să iei decizia de a „uita” de Star Wars.

Nota mare (8,7 din 10) primită pe site-ul de specialitate IMDB și cronicile favorabile nu cred că reflectă realitatea, felul cum a fost descrisă „Trezirea Forței” de cei care au ieșit din cinematografe după maratonul de 135 de minute. Pentru a continua cu același succes de casă, Star Wars trebuia să-și mulțumească atât publicul tradițional, cât și pe tinerii care vor altceva. I-am chestionat pe câțiva dintre cei din urmă: „Cam plictisitor...”, a fost răspunsul majoritar.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-01-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz