2019-11-23 01:47

DNA, next level

 |  20:14

Alin Burtescu

E din ce în ce mai greu să fii infractor în România. Odată prins, nu mai ai nici o şansă în faţa procurorilor. Cei care sperau că vor cădea la înţelegere cu DNA s-au înşelat. Marţi, într-unul dintre cele trei ceasuri rele, Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei şi minsitru al Finanţelor acuzat de trafic de influeţă, a vrut să-şi recunoască vinovăţia şi să scape mai ieftin la proces, însă magistratul i-a zis „Ntz!”.

„Le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaştere a vinovaţiei sale, însă a fost refuzat”, scrie Mediafax care citează surse judiciare.

Nu e bine, domnilor infractori! Mă tem că dumneavoastră aţi furat şi trebuie să răspundeţi. Iar procurorii vă citesc din lege. Articolul 480 din Codul de Procedură Penală spune: „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult şapte ani”.

Pe româneşte, pentru Vâlcov se va recomanda judecătorilor să-l condamne la cel puţin şapte ani de pârnaie cu igrasie pe pereţii fără Renoir sau Jean Cocteau.

Pe de altă parte, DNA dă, practic, un semnal hoţilor deocamdată liberi: „Spovediţi-vă înainte de a vă prinde noi! Puteţi scăpa mai uşor”.

DNA, next level, mai înseamnă şi pedepse din ce în ce mai mari. Una era să iei trei-patru ani după ce ai făcut trafic de influenţă sau evaziune fiscală şi să ieşi după doi ani având câteva milioane dosite, alta ca sentinţa să fie din două cifre şi să te aştepte sărăcia când vei avea deja prea mult păr alb şi boli apărute încă de la prima vedere a cătuşelor.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-04-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray