2019-07-24 01:51

Efectele fenomenului Ross asupra României

 |  13:53
Efectele fenomenului Ross asupra României

Desprinderea, în urmă cu ceva timp, a banchizei Ross de uscat, mai exact de continentul Antarctica, și intrarea ei în derivă pe direcția nord-est, a trecut cam neobservată.

Iar despre efectele desprinderii banchizei asupra planetei și a țării noastre s-a aflat și s-a vorbit prea puțin. Însă, trebuie știut faptul că suprafața banchizei Ross este echivalentă cu jumătate din continentul european, iar inălțimea ei de la suprafața luciului oceanic variază între 50 și 120 m. De asemenea, se presupune că ar avea o adâncime scufundată cuprinsă între 600 și 900 m, dacă nu chiar mai mult, iar această se îndreaptă către apele calde ale Oceanului Indian. Specialiștii estimează că impactul pe care l-ar genera ajungerea banchizei Ross în Oceanul Indian va fi unul devastator pentru toate zonele costiere ale continentelor. Calculele specialiștilor previzionează că, în decurs de maxim zece ani, nivelul oceanului planetar ar putea crește, treptat, cu circa șase metri, în urma topirii integrale a acestei mase de gheață, dar cel mai mult va avea de suferit zona Scandinaviei, arhipelagul Britanic, Islanda și țările din zona Mării Baltice. Estimările specialiștilor privind efectele desprinderii banchizei Ross asupra României sunt destul de îngrijorătoare și de luat serios în seamă. Cea mai afectată va fi Delta Dunării care riscă să se transforme într-un mare golf, apoi va avea de suferit și o bună parte din zona litorală actuală, cât și ceva teritoriu din Lunca Dunării de Jos și din câmpia de subsidență a Siretului Inferior. Totodată, țara noastră va avea alternanțe numeroase de ploi sub formă de averse de tip torențial marcate de lungi perioade de secetă acută sau de uscăciune, iar iernile vor deveni foarte geroase dar mult mai bogate în ceea ce inseamnă grosimea stratului de zăpadă.

Specialiștii estimează că, dacă nu vom lua măsurile adecvate și la timp, fenomenul de inundații va deveni ceva frecvent pentru mai toate cursurile de apă. De asemenea, suntem avertizați de specialiști că trebuie să ne mai asteptăm la o intensificare a proceselor de dinamică a peisajului, în care torenții vor fragmenta intens versanții despăduriți recent, iar alunecările de teren vor pune în pericol mai toate vetrele așezărilor umane, drumurile, căile de acces etc. Oare cineva de la noi se gândește că România ar putea câștiga enorm de pe urma acestor fenomene neobișnuite generate de desprinderea banchizei Ross? Poate doar timpul va elucida această necunoscută!


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray