2019-08-22 07:49

Gestul muribunzilor

 |  19:59

Florentin Dincă

Petrolul a retrogradat în week-end în liga a doua. Aflat în insolvenţă, clubul prahovean patronat până acum de Dan Capră traversează o perioadă dramatică din punct de vedere financiar.

Chiar dacă în insolvenţă, legea spune că angajaţii, în cazuld e faţă jucătorii şi antrenorii, ar trebui plătiţi fără nici o zi de întârziere, salariile către aceştia sunt întârziate cu lunile. În urmă cu câteva săptămâni, când încă se spera la o salvare miraculoasă de la retrogradare, numeroşii fani ai găzarilor s-au mobilizat exemplar şi au pornit o campanie de strângere de bani pentru ajutorarea fotbaliştilor. Înaintea meciului cu FC Voluntari (scor 0-2), care a consfiinţit soarta “lupilor”, şefii galeriei au mers în vestiar la jucători şi le-au înmânat suma adunată. A fost una destul de mare, având în vedere că au fost strânşi într-o zonă a ţării în care chiar nu merg câinii cu covrigii sau colacii în coadă. 5.342 de lei şi 800 de euro, aproximativ 3.600 de lei, în total aproape 90 de milioane de lei vechi. Numai că jucătorii lui Ionel Ganea au dat dovadă la rândul lor de un caracter prea frumos pentru aceste vremuri, în ciuda faptului că n-au mai văzut un salariu de luni bune. Profund impresionaţi de povestea de viaţă a copilului Alexandru Leţcan, în vârstă de doar 7 ani, fotbaliştii şi staff-ul tehnic au decis ca întreaga sumă să meargă către el. Puştiul provine dintr-o familie cu o situaţie nu grea, ci foarte grea, iar singura sa bucurie a fost aceea de a face parte din familia Petrolului. Alexandru s-a apregătit cu una dintre grupele Centrului de Copii şi Juniori de la Petrolul, apoi jucătorii echipei mari i-au făcut o surpriză de proporţii şi l-au primit în mijlocul lor la antrenamente în urmă cu câteva săptămâni. “Am decis, în vestiar, să donăm aceşti bani unor persoane care au mult mai multă nevoie de ei decât noi. Le mulţumim foarte mult suporterilor pentru gestul făcut, au demonstrat că sunt alături de noi şi sper să înţeleagă gestul nostru", a declarat căpitanul petroliştilor, portarul Alberto Cobrea. Jos pălăria!


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-05-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray