2019-12-15 19:52

Mihai a uitat de Mihai

 |  18:14

Florentin Dincă

Totul a fost bine şi frumos la Steaua până când Mihai Stoica a ieşit din închisoare. La telefon, fraţia cu Reghe mergea ca unsă, însă între cei doi treaba stă aproape pe dos. De fapt între cei trei, pentru că în ecuaţie intră şi soţia antrenorului, Anamaria. De curând, Meme a lansat un atac cu bătaie lungă.

Ţinta iniţială, Lucian Sânmărtean. Ţinta finală, Reghe şi Anamaria. Noul director sportiv al Stelei nu mai vorbeşte aceeaşi limbă cu cei doi, iar asta se vede de la o poştă, aşa că o dă cu ricoşeu. S-a luat de Sânmărtean, jucător impresariat de Anamaria, pe care îl face “ciorbă reîncălzită”, un jucător inutil pentru Steaua la 36 de ani. După spusele sale. Practic o repatriere, procedeu des întâlnit în fotbalul românesc, în care Meme nu crede. Atacul frontal la adresa lui Lucică este cu atât mai curios cu cât directorul sportiv n-a avut în iarnă nimic de obiectat din spatele gratiilor în privinţa readucerii la echipă a lui Mihai Pintilii, jucător impresariat tot de Anamaria. În plin război, care nu mai e deloc tacit, Mihai Stoica scrie pe Facebook că totul e lapte şi miere la Steaua, dar tot el îi înţeapă în stilu-i caracteristic pe oamenii care îi îngrădesc autoritatea la Steaua. "Nu există niciun scandal la Steaua, cel puțin din punctul meu de vedere. Dacă antrenorul îi dorește pe Sânmărtean și Bourceanu și patronul este de acord, nu mă pot opune. Eu nu fac altceva decât să explic de ce: în opinia mea, am avea nevoie de jucători noi, nu de repatrieri care, de regulă, nu funcționează. E posibil să ma înșel, e posibil să am dreptate.Suporterii vor spectacol, eu doar rezultate.N-am nicio problemă când cineva mă contrazice, fie el (ea) antrenor, agent de jucători, prieten. Contradicția naște progres. Au zis-o alții mai deștepți ca mine. Important e să înțelegem toți asta", a scris Meme Stoica. În tot acest timp, Gigi Becali tace, dar va chema în cel mai scurt timp la raport cele două părţi pentru împăcare, măcar aşa de ochii lumii. Are nevoie şi de unul şi de alţii. Nici el nu prea l-ar vrea înapoi pe Sânmărtean, când deja îl are pe acel post pe Nicuşor Stanciu. Degeaba se împung cei trei, că oricum n-au nici un cuvânt de spus în faţa lui Becali. Asta chiar dacă creditorul din Pipera le dă uneori senzaţia că mai şi ascultă de gura lor!


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-05-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray