2019-11-22 00:50

Ponta, ca simbol

 |  18:25

Răzvan Mateo Mateescu

Cel mai mare partid din România, PSD, a avut tot timpul o problemă cu liderii, pentru că ori nu a prea avut de unde să aleagă oameni moderni, vizionari ori cei care erau în regulă nu au fost lăsați să urce. Și acum Dragnea confirmă din plin această situație declarându-l „simbol al partidului” pe Victor Ponta. De altfel nici nu prea greșește. „Cum e turcul, și pistolul”, în cazul de față devine „Cum e simbolul, și partidul”.

Sigur, demersul este de înțeles ca joc de imagine, că doar nu poate să spună tocmai el despre „prietenul” lui Victor că nu a fost bun nici ca președinte al formațiunii, nici ca premier. În plus, Ponta are mulți fani, formați cu greu, prin propagandă, sau cu tradiție în iubirea pentru conducătorii partidului urmaș al comuniștilor, încă de pe vremea când acum-retrasul și doar-fondatorul Ion Iliescu era șeful tuturor. Purtători de drept la vot, acești fani își vor aduce aportul la marea victorie pe care o preconizează, o promovează de pe acum, o pregătește, în fine, o visează PSD pentru alegerile parlamentare din acest an.

Liviu și Victor, cum cu prietenie își spuneau unul, altuia, la televizor, a fost un cuplu de conjunctură în care de multe ori au sărit scântei și au fost tensiuni, supărări și chiar conflicte pe față și despărțiri de o zi sau două. Acum, Liviu zice că îl apreciază foarte mult pe Victor, „dincolo de prietenia veche”. Nu cred și pace. Dimpotrivă, Liviu pare mai degrabă că nu dă doi bani pe Victor. Îl interesează doar să nu îl încurce, și chiar îl mai pune la punct din când în când, să nu uite cine e șeful.

Fără să însemne că e „de bine” pentru noi, ceilalți, Dragnea e mai șef decât Ponta, partidul lui are de câștigat cu el la conducere. Sub fostul premier, PSD o luase pe câmp, spre o extremă a câmpului, ca să spun așa. Discursul lui (ca și al liderilor pe care îi ținea pe lângă el, chiar și Dragnea) devenise din ce în ce mai extremist, eurosceptic, instigator la ură împotriva justiției și oricui nu era de aceeași părere. E adevărat, Ponta e consecvent, dar acum „urlă” doar pe contul lui de Facebook sau când îl mai bagă în seamă madamele reporterițe, la TV. S-a făcut mai liniște, discursul e mai calm și mai serios, nu de tot, dar s-a îmbunătățit de când a venit Dragnea. Și sunt și alte schimbări în PSD față de perioada în care președintele formațiunii era Victor Ponta. Dar multe nu sunt așa vizibile. Nici sonore.

Culmea, dacă Liviu Dragnea dispare în pușcărie, din cauza dosarului în care e anchetat împreună cu fosta soție pentru corupție, Ponta redevine o variantă de dorit pentru a conduce PSD. După el, potopul. Nu mai e nimeni.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-08-29



Parerea ta...

IOHANNIS CA SIMBOL
06 Sep 2019

Pnl ul are oameni cu gandire moderna Iata TURCANcea moderna a trecut prin patul sefilor ,la fel si Alinuta Cat priveste restul in cap cu Sica sunt atat de moderni incat nici nu stiu pe ce lume se afla In privinta lui Iohanis ,acesta trage romanii de urechi ca nu se supun occidentului cel mercantil el insusi fiind atat de modern incat se culca cu pohontu
Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Samba pe Codul Fiscal Codul Fiscal are puţină gheaţă la mal. Prognoza a fost creată de PSD, care luni a cerut amânarea dezbaterilor pe această lege. Laborantul-şef al social-democraţilor, Liviu Dragnea, a dat semnalul: liderii partidelor politice trebuie să studieze temeinic detaliile tehnice şi joi să ia o decizie în „cunoştinţă de cauză”. Traducerea din limba politică în limba română ar fi următoarea: Codul Fiscal trebuie analizat la microscop, nu este făcut după boloboc
24 Aug 2015

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray