2019-09-21 23:00

Ponta, prins între talibani

 |  16:15

Roland Cătălin Pena

Victor Ponta a dat duminică o raită prin Afganistan, unde subalternii miniştrilor care îl însoţeau, Gabriel Oprea şi Mircea Duşa, i-au oferit o alarmă de atac cu rachete, din care a scăpat nevătămat şi cu oarece imagine de erou. Numai lovit de bombe nu era!

În timp ce premierul stătea întins pe burtă, conform procedurilor, deşi nici vorbă de rachete, colegii săi, baronii pesedişti, dădeau milităria jos din podul partidului, într-o tabără ostăşească de pe lângă Orăştie. Când a ajuns el, luni, ordinul pe unitate era dat: Victor Ponta, candidat la Preşedinţie!

Ei bine, ăsta este marele coşmar al soţului Dacianei. Lui îi place cel mai mult pe lume să conducă Guvernul şi PSD, nu să se arunce într-o luptă din care le va pierde, oricum, pe amândouă.

Culmea e că nu doar adversarii din tabăra lui Liviu Dragnea, dar şi cei din echipa sa, ca Sebastian Ghiţă şi Dan Şova, îl împing să-şi rupă gâtul. Fiecare gaşcă are interesele ei, care nu ţin cont de ce e în sufletul familiei Ponta-Sârbu.

Victor Viorel nu are cum să nu aibă proaspăt în minte cum l-a executat pe Mircea, după ce acesta ţopăise o singură noapte. De asemenea, el ştie cel mai bine că istoria se plagiază, pardon, se repetă. De aceea o ţine langa că la Orăştie a fost doar o întâlnire informală, iar dacă vor fi mai mulţi aspiranţi la statura de candidat se vor organiza alegeri primare până la 1 august.

Sanchi, Geoană care se oferise voluntar şi-a luat atâtea şuturi în tur de la activul de partid că a anunţat că nu-i mai trebuie în viaţa lui. Ăsta parcă era nou în PSD de nu se prinsese că ordinul pe unitate se execută, nu se discută! Mai degrabă, a făcut pe prostănacul, sperând că o să-i meargă.

La final, încă o veste proastă pentru Victor Viorel Ponta. Nici manevra cu Sorin Oprescu nu o să-i iasă! Primarul General nu e membru PSD, ca atare Cartierul General are cel mai tare motiv ca să nu-l accepte la eventuale alegeri interne.

Ce oameni drăguţi erau talibanii afgani, aşa-i domnule Ponta?

N.B. Asta era situaţia luni, 30 iunie 2014, ora 15.00… Timpul nu curge nicicum în favoarea lui Victor Viorel.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray