2019-12-11 10:45

Regula în neregulă

 |  16:46

Florentin Dincă

Comitetul Executiv din 22 februarie a hotărât ca din sezonul viitor să aducă o “noutate” în fotbalul românesc. “La Liga 3 trebuie să fie în teren 3 jucători U19. La Liga 2 fiecare echipă trebuie să aibă printre titulari 3 jucători de la U21. În Liga 1, fiecare echipă trebuie să aibă permanent în teren câte un jucător de la U21, în sensul în care jucătorul să fie eligibil pentru a juca la naţionala U21”, a spus şeful FRF, Răzvan Burleanu.

Decizia are menirea de a lărgi aria de selecţie pentru reprezentativa mare şi cea de tineret. Regula a fost însă impusă cluburilor cu forcepsul de membrii CEx, iar acestea au fost puse în faţa faptului împlinit. Nici măcar nu au fost consultate înainte. Regula este o premieră în fotbalul mondial, în ciuda faptului că aceasta e în interesul jucătorilor români tineri şi foarte tineri. Nicăieri în lumea asta o federaţie nu poate impune echipelor pe care le are în subordine ce jucători să folosească în competiţiile interne. Chiar dacă tuturor le-ar conveni să crească jucători tineri, în aceste vremuri de jale financiară majoritatea echipelor nu-şi permit permanent să introducă în teren jucători sub 21 de ani. Deci practic, cluburile din Liga 1 vor fi obligate să aibă în lotul de 18 trei jucători sub 21 de ani. Dacă titularul se accidentează sau ia roşu? Şi ar fi de preferat să joace toţi pe cam acelaşi post. Să poţi înlocui unul cu altul. O aberaţie cât Casa Poporului de mare. Mai mult ca sigur că astfel valoarea şi aşa scăzută a competiţiei interne se va dilua şi mai mult. O statistică spune că, până cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, doar Dinamo (11) şi Voluntari (11) s-au bazat pe jucători sub 21 de ani, în timp ce Viitorul are în lot 16 jucători de sub 21 de ani. Restul echipelor, puţin spre deloc. De exemplu, ASA Tg. Mureş n-a folosit nici măcar un jucător sub această vârstă în sezonul în curs. În total, doar 15 dintre cei 96 de jucători sub 21 de ani au depășit borna de 1.000 de minute jucate în acest sezon de Liga 1. Îndemnăm cu această ocazie cluburile din primul nostru eşalon să nu stea cu mâinile în sân, să suporte batjocura FRF, ci să atace în justiţie abuzul FRF, până când acesta va fi radiat definitiv. Au şanse mari să câştige, trebuie doar să se unească între ele şi să ia atitudine. Doar aşa pot învinge (noul) sistem!


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray