2020-05-29 01:20

„Sparanghelul” virusat al Bucovinei

 |  22:18
„Sparanghelul” virusat al Bucovinei

După alegerile parlamentare din 2000, un silvicultor din Suceava păşea şovăielnic pe scările vechiului Senat, într-o ţinută care arăta clar care îi era ocupația.

Se uita cu mirare la fotografiile de pe pereţi, dădea din cap la oricine trecea pe lângă el, tresărea când o uşă se deschidea, şi se lipea de perete când trecea vreun grangur politic pe care-l văzuse la televizor. Şovăielnicul rătăcit prin clădirea Senatului era senatorul PNL Gheorghe Flutur, care la acea vreme venea în Capitală din postura de director al Direcţiei Silvice Suceava, acolo unde se remarcase prin parafarea primului contract din România al firmei austrice Schweighofer. Atunci când a „aterizat” în Bucureşti, a fost câteva luni „virusat” rău de tot de sindromul metroului, dar a avut noroc cu câteva persoane care l-au vindecat, arătându-i cum se calcă pe străzile Capitalei. Dar, după ce s-a obișnuit cu locul, Flutur le-a întors spatele ca şi cum n-ar fi existat, aplicând principiul hârtiei igienice. În timp, această practică a devenit marcă înregistrată Gheorghe Flutur. De atunci au trecut peste 20 de ani, iar sfiosul inginer silvic de la Suceava a ajuns un „animal” politic de anvergură. Între 2000 şi 2004 a fost „umbra” slugarnică a lui Stolojan, remarcându-se prin năşirea, împreună cu Pimen al Sucevei, a celui mai mare tun imobiliar care urma să dea din istoria României - retrocedarea ilegală a peste 185.000 hectare de pădure către Episcopia Sucevei.

În 2005, sfiosul pădurar ajungea ministrul Agriculturii în cabinetul Tăriceanu, susţinând că e liberal convins. Cât a ocupat acest post s-a remarcat prin tupeu, aroganţă şi viclenie, sfidându-i pe toţi cei care nu-i cântau în strună. În plus, şi-a desăvâşit „talentul” de „mare caracter”, adică una spunea, alta gândea şi altceva făcea. Dar, ca ministru al Agriculturii a ieşit în evidenţă printr-o disperare continuă de imagine, dar mai ales prin faptul că fost cel mai mare „susţinător” al gripei aviare. Timp de o lună de zile a ţipat, a urlat și a ameninţat de pe scările ministerului, perorând despre pericolul gripei aviare, dar n-a fost la niciun focar, chiar dacă era în Bucureşti. După ce a golit curţile oamenilor de zburătoare, a stat o vreme la colivie, după care a zburat din cabinetul Tăriceanu aterizând în PDL.

Însă, în vara lui 2008, Flutur şi-a luat zborul către Suceava, devenind preşedintele Consiliului Judeţean. Din acel moment, avându-l pe Băsescu în spate, a devenit vătaful Sucevei, luând practic judeţul pe persoană fizică. În guvernarea Boc-Udrea, Flutur a făcut ce a vrut în Suceava, iar scamatoriile sale au făcut turul televiziunilor, făcându-l pe Iosefini să se răsucească în mormânt. A scris „Bucovina” cu oi pe un deal, ca să vadă Băsescu unde a ajuns. S-a dat peste cap ca să aducă lumina sfântă de Paşte din Israel, că nu erau de ajuns doar cu preoţii, mai era nevoie şi de un… Flutur. S-a plimbat cu telescaunul în compania lui Udrea şi Pinalti. Dar, bomboana de pe coliva marilor realizări ale lui Flutur, ca vătaf al judeţului, a fost groapa de gunoi răsărită în vârful muntelui, fără să îi pese de impactul uriaş al dezastrului ecologic produs zonei şi nici de vieţile oamenilor. De ceva timp, lumea cam uitase de Flutur când, hop, o ţară întreagă asistă consternată şi neputincioasă la ceea ce se întâmplă la Suceava, avându-l pe Flutur în prim plan.

Spitalul Judeţean era de mult timp jucăria sa preferată, iar aroganţa acestuia de fi testat pentru COVID-19, peste rând, în timp ce angajaţii spitalului era încolonaţi precum cei duşi la poarta lagărului, a demonstrat pe deplin că el este vătafului judeţului. A primit rezervă specială în spital, în timp ce bolnavii erau înghesuiţi în camere cu toalete pe hol. Doar e jupânul judeţului, care împreună cu oamenii săi de încredere din spital, au transformat Suceava în Bergamo şi Bucovina în focarul numărul unu al României. Şi colac peste pupăză, spre uimirea şi frustarea tuturor românilor izolaţi în case, din Suceava carantinată a lui Flutur zboară sute oameni la sparanghel, în Germania.

Oare cât timp vor mai continua scamatoriile lui Flutur pe arena numită România, sub privirile binevoitoare ale procurorilor şi judecătorilor? 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-05-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine