2019-11-23 01:55

Statul de drept făurit prin corupţie

 |  20:19

Alin Burtescu

Cota de încredere a populaţiei în Direcţia Naţională Anticorupţie a explodat în ultima vreme. Preafericitul Bisericii Ortodoxe Române poate fi pe bune invidios pe enoriaşa Laura Codruţa Kovesi. Şi mai ales, să aibă atenţia mărită pe viitor.

Cum s-a ajuns aici? Prin încercarea de reformare a instituţiilor statului, rămase până mai ieri în negura dinainte de ‘89. Unele, cele mai multe din păcate, dăinuiesc sclave negurii comuniste. Altele reuşesc să facă faţă timpurilor. Este şi cazul DNA. M-aş hazarda să spun al magistraţilor în general, deoarece prin pădurea instanţelor se află încă destule vreascuri.

Cine a realizat schimbarea la faţă? Unii spun că UE şi SUA. E o teorie. Nu s-ar fi putut întâmpla însă şi lucruri bune pe plaiuri mioritice fără ajutorul băştinaşilor. Care acum, aşa cum se poate constata, au probleme cu legea. Şi e doar vârful aisbergului.

Apare aşadar un paradox. Oameni care până mai ieri stăteau cu anticorupţia în gură de dimineaţă până seara sunt acum clienţii procurorilor. Cu mandate, reţineri, cătuşe, aşa cum le stă bine infractorilor.

Un soldat american aflat parcă în Afganistan a spus la un moment dat: „A lupta pentru pace, e ca şi cum ţi-ai trage-o pentru virginitate.”

Anticorupţia în România s-a făurit prin corupţie. Q.E.D.

P.S.: Omeneşte vorbind, e normal ca odată ajunşi cu „brăţări” reci la mâini să-i apuce furia şi regretele că au pus umărul la propriile prăbuşiri. Dar, fiecare cu procesele lui de conştiinţă. Singuri, în noaptea cea mai lungă, prima de puşcărie.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-02-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray