2019-12-06 03:16

Statutul elevului. Observații

 |  15:12

Robert Veress

E vacanță pentru majoritatea elevilor. La mijlocul lunii, cu o săptămână înainte de vacanță, Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică Statutul Elevului. Ce dezbatere e aia, în vacanță, când vremea te împinge spre mare, spre munte, spre distracție? Atenție, e vorba de un document care, dacă va fi adoptat, și va fi publicat în Monitorul Oficial, va avea caracter de lege în unitățile școlare și va trebui cunoscut (învățat!) și aplicat întocmai de elevi, părinți, cadre didactice. Adică, de mai toată România.

Personal, am aflat deja, în mod direct, cu ocazia dezbaterii planului cadru pentru învățământul gimnazial, ce înseamnă, în viziunea Ministerului Educației, un proces de consultare publică. Mai nimic!

De aceea, n-am să-mi mai cheltui de pomană timpul completând nesfârșitele formulare online. Dar am să prezint, aici, câteva observații pe care le consider de bun simț. Am să încep cu una generală, apoi voi trece la analiza pe text a unora dintre articole.

Observația de ansamblu este că multe prevederi sunt inaplicabile, fie în sine, fie prin confruntare cu alte norme. Unele asemenea prevederi izvorăsc din dorința lăudabilă de a se oferi șanse egale la Educație tuturor copiilor. Nefiind vorba de rele intenții, sper că va fi luată în considerare reformularea lor.

Acum, la concret:

În capitolul „Drepturi generale” (ale elevilor), se prevede, între altele: „Art. 6 (3): Activitațile organizate în unitatea de învatamânt preuniversitar nu pot leza demnitatea sau personalitatea elevilor”. Demnitatea, sigur că da, dar personalitatea?! Definiția personalității, în DEX, este „ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva”. Ce ne facem, de pildă, cu un elev al cărui comportament este să nu vrea să stea în bancă la ore, fiindcă are „viermi”? Cum poate organiza cadrul didactic activitatea în sala de clasă, astfel încât să nu-i „lezeze” respectivului elev comportamentul (deci personalitatea) și, în același timp, să fie eficientă pentru ceilalți elevi, care altminteri ar sta liniștiți, în băncile lor, dar, văzându-și colegul, au tendința firească de a-l imita?

Să coroborăm acum acest articol cu altul, de la capitolul „Sancțiuni”: „Sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei sau al școlii este interzisă în orice context”. Așadar, dacă, în exemplul ipotetic de mai sus,  învățătoarea sau profesorul (după caz) îi spune elevului: „Te rog să stai în bancă, fiindcă altfel îți deranjezi colegii!”, se cheamă că: 1. I-a lezat personalitatea și 2. L-a mustrat în fața colectivului, ceea ce este interzis.

Mai departe: capitolul „Drepturi educaționale”, Art. 7 (1), lit. e: „Unitatea de învăţământ preuniversitar se va asigura că niciun elev nu este supus discriminării sau hărțuirii pe criterii de  rasă, etnie, limbă, religie, sex,  convingeri, dizabilități, naționalitate, cetățenie, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, stare civilă, cazier, tip de familie, situație socio-economică, probleme medicale, capacitate intelectuală sau alte criterii  cu potențial discriminatoriu”. Evident că orice formă negativă de discriminare trebuie interzisă. Dar cea referitoare la capacitatea intelectuală se bate cap în cap cu un alt drept educațional. Citez din același Statut: „dreptul la educaţie diferenţiată, pe baza pluralismului educaţional, în acord cu particularităţile de vârstă şi cu cele individuale. Elevii cu performanţe şcolare deosebite pot promova 2 ani de studii într-un an şcolar”. Păi, asta nu e discriminare pe criteriu de capacitatea intelectuală? Sper că suntem de acord că elevii cu o capacitate intelectuală redusă nu pot avea performanțe școlare deosebite...

Există, apoi, o serie de „drepturi” care, așa cum sunt formulate, riscă să rămână doar pe hârtie, fiind lăsate strict la latitudinea conducerii școlii. De pildă, dreptul la protest, acordat liceenilor, în afara orelor de curs, dar „numai cu avizul Consiliului de Administrație”. La fel, dreptul de reuniune, în afara orelor de curs, tot „numai cu aprobarea consiliului de administraţie”.

Am ajuns și la celebra prevedere prin care, așa cum au titrat unele media, „li se dă mână liberă elevilor să-și schimbe profesorii”. De fapt, lucrurile nu stau chiar așa, fiind doar o posibilitate de sesizare a consiliului de administrație al unității de învățământ, referitor la nemulțumirile elevilor față de un cadru didactic sau altul. Decizia de schimbare a cadrului didactic aparține consiliului de administrație, în care elevii din școală (nu neapărat din clasa respectivă) vor avea un singur reprezentant. Formularea completă din proiectul de statut este următoarea: „Elevii din învățământul secundar superior au dreptul de a solicita schimbarea unui cadru didactic al clasei cu susținerea a două treimi din totalul de elevi ai clasei, printr-o cerere către conducere în care se va prezenta temeiul acțiunii. Solicitarea va fi analizată de către direcțiune;în cazul în care aceasta este justificată, va fi discutată în consiliul clasei, comitetul de părinți și Consiliul de Administrație”. Să recunoaștem, însă, că ar fi fost chiar absurd ca votul a două treimi dintre elevii unei clase să fie suficient pentru schimbarea automată a unui cadru didactic. În felul acesta, orice profesor corect și competent, dar sever, risca să fie eliminat atât dintr-o anume clasă, cât și din sistemul de învățământ, din cauza efectului de domino. Pe de altă parte, o inițiativă justă de schimbare a unui cadru didactic incompetent și cu comportament abuziv în raporturile cu elevii poate fi blocată de consiliul de administrație. Evident, nici asta nu este în regulă.

Capitolul „Îndatoriri” are câteva prevederi care pot transforma o unitate de învățământ într-o cazarmă militară, plină de paranoici. Elevii au îndatorirea „de a respecta regulamentele şi deciziile unităţii de învăţământ preuniversitar” (chiar dacă aceste reglementări și decizii sunt absurde sau chiar ilegale?!), „de a sesiza autorităţilor competente orice nereguli în procesul de învăţământ şi în cadrul activităţilor conexe acestuia, în condițiile legii” și „de a informa autorităţile competente cu privire la existenţa oricărei situaţii care ar putea influenţa în mod negativ desfăşurarea activităţilor educaționale”. „Orice nereguli” mai treacă-meargă. Dar „orice situație care ar putea influența...” este evaziv și încurajează delațiunile fără obiect.

În fine, referitor la „Alegerea sau desemnarea reprezentanților” (în organismele de reprezentare și administrative): „Fiecare elev are dreptul de a alege și de a fi ales ca reprezentant al elevilor din unitatea de învăţământ preuniversitar. Este interzisă limitarea sau restrângerea dreptului de a alege sau de a fi ales, indiferent de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, statut socio-economic, convingeri sociale sau politice, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală, apartenență la un grup defavorizat, medie generală, medie la purtare, situație școlară precum și orice alt criteriu discriminatoriu”. Media la purtare este „criteriu discriminatoriu”? Pe bune?! „Fiecare clasă își va alege reprezentantul în consiliul elevilor, o dată pe an, la începutul primului semestru. Votul este secret, iar elevii vor fi singurii responsabili de alegerea reprezentantului lor. Profesorii nu au drept de vot și nici nu le este permisă influențarea deciziei elevilor”. Că profesorii nu au drept de vot e de înțeles. Dar nici măcar să nu le poată recomanda elevilor să aleagă pe unul merituos (fără a-l nominaliza), care cunoaște Statutul, știe să se exprime fluent, nu chiulește etc. și, ca atare, îi poate reprezenta cu cinste și succes?

Există mulți elevi și clase întregi terorizate de profesori abuzivi, după cum sunt profesori hărțuiți de părinți cu o viziune complet denaturată asupra Educației, rolului școlii în viața copiilor, îndatoririlor și drepturilor elevilor, părinților, cadrelor didactice. Stoparea acestui fenomen (de degenerare a actului educațional, de înrăutățire a percepției publice în privința acestuia și a celor din sistem) ține de viziunea diriguitorilor Educației, de priceperea lor în redactarea unor norme precum acest Statut al elevului. Avem nevoie ca de aer de prevederi foarte clare, fără posibilități de interpretare, în toate domeniile, dar cu prioritate în cel al Educației. Avem nevoie de mecanisme de aplicare a acestor prevederi. Altminteri, performanțele școlare ale comunităților de elevi (clase sau chiar școli) vor deveni tot mai dependente de toanele câte unui singur elev, părinte ori profesor.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-06-30



Parerea ta...

DOMNUL TRANDAFIR
02 Iul 2016

Nota 10 pentru articol !
CREIONUL CHIMIC
02 Iul 2016

Da, aveți dreptate- demnitatea ca demnitate, dar personalitatea? Eu zic că-s legate una de alta…adică - oricine care are personalitate, are și simțul demnității! Apoi, cred că vor să elimine excesele vocale și/sau de comportament ale profesorilor (exasperați uneori) care pot exprima CLAR agresivitate, chiar ură la adresa unor copii PROST educați sau sau pur și simplu NEEDUCAȚI, care își transferă comportamentul nestăvilit (de nestăpânit) de-acasă, la școală! Aici, e nevoie de psihologi și de dascăli care-și exercite profesia din vocație, musai cu ceva pregătire pedagogică, care să știe cum să lucreze cu ”materialul” uman, capabil să-i capteze atenția și să impresioneze prin atitudine și cunoștințe!
CREIONUL CHIMIC
02 Iul 2016

În privința lezării demnității, vrea să atragă atenția asupra faptului că, pentru viitorul copilului, în virtutea unei sănătăți mintale și-a unui respect de sine, nu trebuie să-l aduci pe elev în starea de a-i scade stima de sine prin umilire, înjosire și marginalizare datorită unor deficiențe de atenție, a unei memorii slab calitative, ori a altor tare venite din familie – educațional sau genetic! Dacă contrastele-s accentuate ( dintre elevii ”obișnuiți” și cei câțiva altfel decât majoritatea…apropos de cei ”cu viermi”), atunci creezi clase în cadrul aceleiași școli, NUMAI cu d-ăștia, correct? Nefăcând astfel, prin mimetism, cei cu deficiențe sau ”nervi” pe undeva…nu se vor corija, ci vor generaliza fenomenul printre majoritari, ducându-se naibii și lecția, și atenția, atât a profesorului, dar și-a elevilor… DEGEABA!
CREIONUL CHIMIC
02 Iul 2016

În privința contradicțiilor dintre termeni și/sau articole de la capitolul ”Sancțiuni” unde, mustrarea trebuie făcută numai personal, nu în fața colectivului sau al școlii, dezbracă de demnitate pe de altă parte pe ceilalți elevi care-s în regulă, dar și pe profesori…pentru că în cazurile repetitive sau grave, trebuie să vorbești, să iei atitudine PE LOC, chiar și sub formă de mustrare, nu să taci din pricina nu știu cărui articol sau lege! Iar dacă unu/a nu stă în bancă, poți să-i faci OBSERVAȚIE, care nu-i totuna cu mustrarea!
CREIONUL CHIMIC
02 Iul 2016

Dacă nici așa nu merge, ar trebui să existe două alternative: psihologul școlii și/sau aducerea la școală a părinților care cred că dascălii au obligația educării odraslelor lor, NU EI! Deci, problema poate fi rezolvată de psiholog care-l poate încadra pe copil în altă clasă (de speciali , dacă-i plictisit de moarte pentru că-i genial, sau dintre cei cu dizabilități dacă are comportament aberant)! Dar cel mai mult ține de educație, de care părinții au cam uitat! Ei trebuie să-și asume consecințele creșterii unei bălării urzicate aruncată în cârca școlii, din care să trebuie iasă un palmier exotic, sau un stejar!
CREIONUL CHIMIC
02 Iul 2016

Referitor la Art.7, parcă vorbești de formarea de politicieni și/sau de funcționari în care ei, DEJA FORMA(TA)ȚI din școală sau familie ca produs finit, apt pentru îndeplinirea unor sarcini aparte în folosul societății, nu trebuie să-i cauți decât la professionalism, NU și la identitatea de gen (masculin, feminin sau altul…), nici la rasă, culoare de ochi, cazier, tip de familie și toate celelalte! Dar, după părerea mea, eu aș face clase speciale pentru toți cei care nu pot fi încadrați la majoritari fie că-s copii de țigani, de români, de interlopi, din familii sărace sau bogate! Criteriul îl dă EUCAȚIA DE-ACASĂ și CAPACITATEA INTELECTUALĂ! N-o să ții o clasă întreagă pe loc scăzând nivelul predării, pentru unul/a care nu are capacitatea de-a procesa și înmagazina informații decât greu, sau foarte greu… În privința geniilor, de ce vă deranjează ca aceștia să facă doi ani într-unul? Bine-nțeles că în clase speciale, pentru a nu leza pe majoritari, care s-ar simți astfel, inferiori!
CREIONUL CHIMIC
03 Iul 2016

O.K., am înțeles greșit! Cred că m-a derutat faptul că, după citarea din articol, la întrebarea Dvs.retorică de după... DISCRIMINAREA trebuia trecută (poate) între ghilimele, nu?! Așa, în loc de ironie la negândirea ăstora, am luat-o drept certitudine -:) ”Elevii cu performanţe şcolare deosebite pot promova 2 ani de studii într-un an şcolar”. Păi, asta nu e discriminare pe criteriu de capacitatea intelectuală?”
AUTOR
04 Iul 2016

Am vorbit de discriminare negativă tocmai pentru a arăta că există și discriminare pozitivă (necesară), precum este aceasta, cu doi ani într-unul - facilitate disponibilă celor cu capacitate intelectuală ieșită din comun și harnici. Cele două prevederi (interzicerea discriminării pe criteriul capacității intelectuale) și facilitatea prevăzută pentru cei cu performanțe școlare deosebite (facilitate imposibilă fără discriminare) se bat cap în cap.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray