2019-10-21 18:15

Votaţi căpuşa!

 |  19:10

Răzvan Mateo Mateescu

Ne-a explicat premierul cum e cu votul popular care l-a legitimat pe el și din cauza căruia nu poate să renunțe la misiunea lui importantă de salvare a țării din mâinile dictatorului Băsescu. Se pune întrebarea, totuși, dacă votul a fost dat în cunoștință de cauză, adică nu le-a spus cetățenilor dacă a făcut sau nu afaceri dubioase, de exemplu pe banii statului.

Până la urmă, politicienii sunt votați în România la grămadă, după partidul din care fac parte, nu după meritele personale. Iar dacă, după vot, se află că unul dintre ei a fost o hahaleră, un corupt, un hoț, un panglicar, nu se cheamă că i-a înșelat pe cei care l-au votat și votul lor practic se anulează prin vacantarea postului și condamnarea vinovatului? Așa s-a întâmplat în cazul multor politicieni, parlamentari sau aleși locali, mulți în pușcărie, acum.

Le-a spus el, înainte de alegeri, cetățenilor pe care îi invocă faptul că pe vremea când era avocat, dar și deputat de Gorj, partenerul lui, ulterior-miruitul Dan Șova, a făcut contracte de un milion de euro cu termocentralele Rovinari și Turceni din județul în care el era parlamentar? Și Ponta mai era ceva: încă din 2006, devenise membru în Comisia de anchetă parlamentară pentru analiza activităţii Ministerului Economiei şi Comerţului, care viza și scandalurile legate de vânzarea de energie electrică ieftină de la cele două termocentrale către „băieții deștepți”, împotriva cărora striga de zor. Unde mai pui că era „apropiat” cu directorul de la Rovinari, cum susține presa.

Dacă le-ar fi spus cetățenilor toate astea îl mai vota cineva? Chiar dacă se jura că totul a fost legal și că a făcut un bine termocentralelor, nu îl mai voia nimeni premier, dacă aflau că a căpușat Turceni-Rovinari de un milion de euro.

Înainte de „la revedere”, o întrebare: de ce doar Ponta poate fi prim-ministru din partea PSD?


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-06-14



Parerea ta...

PSD-UL ESTE FRUNTEA ???
10 Iun 2015

DNA , sa controleze toate dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013-2014 si 2015 de la CFR Calatori? Ar fi interesant si nu numai… “Aflati in plina ofensiva anticoruptie, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pe cale de a deschide un nou front de lupta, care va cutremura, cu siguranta, societatea romaneasca” Sa fie vorba si de CFR Calatori, oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat in acest moment), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS privat, in acest moment), Carmen Maria Popescu, Miu Ileana,Liliana Constantinescu,Claudiu Dumitrescu(inculpat), Alexandrina Gatej,Dana Galben Rachila,Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif, etc? Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie? Mai mult , prin impunerea lui Alexandru Petrescu in fruntea C.A. vicepresedinte PSD Diaspora, Ioan Rus a demonstrat ca isi continua campania de politizare si distrugere a companiei CFR Calatori. In octombrie 2014, Poşta Română, condusa de Alexandru Petrescu, a distribuit în timpul campaniei prezidenţiale, alături de talonul de pensie, peste patru milioane de flyere, comandate şi plătite de PSD, prin care pensionarii erau anunţaţi că prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, vrea să le taie pensia dacă va ieşi preşedinte. Scandalul fluturaşilor otrăviţi împărţiţi de pesedişti a izbucnit înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale. Numirea pesedistului Alexandru Petrescu in fruntea CA de la CFR Calatori vine dupa ce Ioan Rus l-a impus ca manager general pe udemeristul Iosif Szentes. Acesta s-a remarcat in anii trecuti prin faptul ca impreuna cu fostul director general al CFR Calatori, Val
CROCODILUL FLAMAND
12 Iun 2015

CORECT....DIN 1989 CAM TOTI POLITICIENII S-AU OCUPAT CU CAPUSARE ECONOMIEI NATIONALE...MAFIA TRANSPARTINICA....INCEPAND CU NASTASE,PETRE ROMAN,BITTNER,TRUICA,DAN-IOAN-POPESCU,GRUPUL LUI ISARESCU(PASCARIU-TEMESAN-NEGRITOIU,RUSANU,STOLOJAN)..ETCETERA PONTA E DOAR COPIL DE MINGII PENTRU MAFIOTI...MAI DEGRABA GHITZA E OMUL LOR
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray