2019-11-17 22:53

Consiliul Național al Elevilor anunță protestul „DOLIU pentru EDUCAȚIE”, în prima zi de școală. Ce spune ordinul de ministru care a generat această reacție

 |  12:48
Consiliul Național al Elevilor anunță protestul „DOLIU pentru EDUCAȚIE”, în prima zi de școală. Ce spune ordinul de ministru care a generat această reacție

Consiliul Naţional al Elevilor iniţiază protestul intitulat ”Doliu pentru educaţie”, în urma publicării Ordinului de ministru prin care elevii ce obţin medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională sunt trimişi direct în şcolile profesionale, informează News.ro.

Organizaţia susţine că este o măsură nefundamentată, realizată pe repede înainte, care dezavantajează elevii şi anulează eforturile depuse în ultimii ani pentru a creşte prestigiul învăţământului profesional. Sunt îndemnaţi toţi elevii să poarte o banderolă neagră în prima zi de şcoală.

„Consiliul Naţional al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor la nivel naţional, îndeamnă toţi elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul şcolar 2019-2020. Astfel, în data de 9 septembrie, în timpul desfăşurării festivităţii de deschidere a anului şcolar în fiecare şcoală, îi încurajăm pe cei ale căror interese le reprezentăm să se alăture protestului intitulat «Doliu pentru educaţie». Dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la practicile desuete din sistemul de învăţământ românesc, care valorifică interesele personale ale politicienilor în detrimentul nevoilor reale ale elevilor din România”, au transmis, duminică, reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

Reprezentanţii organizaţiei susţin că este o măsură nefundamentată, realizată pe repede înainte,care dezavantajează elevii şi anulează eforturile depuse în ultimii ani pentru a creşte prestigiul învăţământului profesional.

”Ne exprimăm mâhnirea faţă de actuala clasă politică, care conduce, prin acţiunile ei, la degradarea sistemului educaţional, tratând educaţia drept o prioritate doar la nivel declarativ”, au mai transmis organizatorii protestului.

Aceştia cer tuturor elevilor, părinţilor şi profesorilor să se relieze protestului.

Ordinul nr. 4948/2019 al ministrului Educaţiei Naţionale, din 5 septembrie, prevede că, începând cu anul şcolar 2020 – 2021, toţi elevii care nu obţin media 5 la eveluarea naţională sunt trimişi automat la şcolile profesionale.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray