2019-10-21 08:38

Elevii vor primi câte un borcan cu MIERE în fiecare lună

 |  16:19
Elevii vor primi câte un borcan cu MIERE în fiecare lună

Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale (MADR) anunță ca elevii vor primi lunar câte un borcan cu miere începând cu anul 2020. Anunțul a fost făcut de Daniel Botanoiu, secretar de stat în MADR, potrivit portalinvatamant.ro.

Programul va deveni funcțional de la data de 1 ianuarie 2020, scopul fiind acela de a incuraja productia nationala de miere. Secretarul de stat a precizat că producția națională de miere va fi stimulată, în urma livrării a 3.000 de tone către populația din România.

"Este important să știm că din producția natională 3.000 de tone se vor duce către populația din România și își găsește loc la copilul român care se deprinde cu un anumit mod de a-și căuta ceea ce ii place. Un borcan de miere acordat lunar nu cred că este niciun efort prea mare, nici un consum suplimentar. Pe de altă parte, efortul făcut de Guvern a fost mare, pentru ca programul a trebuit să fie bine pregătit, apicultorii trebuie pregătiți foarte bine etc. Vrem să avem un program echilibrat și să nu-l mai comentăm, pentru că avem obiceiul acesta", susține Daniel Botănoiu.

Botănoiu consideră că mierea va fi utilă mai ales pentru elevii din mediul rural: "Un copil din mediul rural poate să sară un gard și să-și ia un măr din pom, dar la borcanul de miere se uită ca la o icoană, pentru că nu are de unde să-l ia. Mierea este cel mai bun lucru care se poate întâmpla copiilor din mediul rural, pentru că nu au surse de energie, nu au surse de sănătate pe care să si le ia din alimentație asa cum există în mediul urban", spus Botănoiu, în conferința de presă care a deschis ediția de toamnă a Târgului Național al Mierii, organizată pe platforma apicola Băneasa.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray