2019-09-17 13:38

Guvernul a stabilit: BURSE de minim 100 de lei pentru elevi

 |  18:57
Guvernul a stabilit: BURSE de minim 100 de lei pentru elevi

Guvernul revine la forma inițială a proiectului de HG privind cuantumul minim al burselor pentru elevi și impune 100 de lei prag minim, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului. Asta după ce proiectul de hotărâre de Guvern care stabilea acest cuantum a fost modificat în perioada dezbaterii publice și în loc de 100 de lei prag minim, prevederea s-a transformat în „pragul minim va fi valoarea acordată de autoritățile locale în anul școlar precedent”.

Bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social acordate, începând cu anul școlar 2019-2020, elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, va fi de 100 de lei.

Decizia a fost luată în ședința de Guvern din 4 septembrie.

Bursele se alocă din bugetele locale ale localităților de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Și deși sunt obligatorii, până acum nu exista un prag minim pentru sumele acordate elevilor.

Pe 29 mai 2019 proiectul de HG era pus pe site-ul ministerului Educației cu pragul de 100 de lei inclus.

După care în luna iunie proiectul a fost modificat și prevedea următoarele:

„Cuantumul minim este cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019. Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale”.

”Suma minimă de 100 de lei a fost stabilită ținând seama de numărul și de cuantumul mediu rezultat din centralizarea și analiza datelor cu privire la aceste categorii de burse, acordate în anul școlar 2018-2019, transmise de către inspectoratele școlare. În urma acetsei analize, au fost constatate discrepanțe între sumele alocate burselor/fiecare categorie de bursă/ județ/unitate administrativ-teritorială, fiind acordate burse de la 8 lei până la 1.000 de lei”, potrivit declarației purtătorului de cuvant.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray