2019-12-16 09:57

ÎNGRIJORĂTOR: Sistemul de educație românesc, prin cele mai slabe din Europa

 |  18:33
ÎNGRIJORĂTOR: Sistemul de educație românesc, prin cele mai slabe din Europa

Puţin peste jumătate dintre elevii de 15 ani reuşesc să obţină cunoştinţe de bază în ce priveşte citirea şi înţelegerea unui text, iar părăsirea timpurie a şcolii afectează peste 46.000 de copii în fiecare an, se arată într-un raport conceput de organzația "Child Rights Now" România, prezentat miercuri şi citat de Agerpres.

Raportul vorbeşte şi de rata abandonului şcolar, dar şi de performanţele şcolare, în general foarte slabe.

"La nivelul şcolii primare, gimnaziale şi liceale, părăsirea timpurie a şcolii afectează peste 46.000 de copii anual. În rândul celor care rămân în procesul educaţional rezultatele educaţiei sunt foarte slabe", se arată în raport.

În continuare, raportul indică şi o problemă mai veche a sistemului de învăţământ românesc: lipsa de eficienţă şi sistemul de predare depăşit.

"Doar aproximativ 61% dintre elevii de 15 ani reuşesc să obţină cunoştinţe de bază în ce priveşte citirea şi înţelegerea unui text, precum şi de matematică, rezultat care plasează România pe locul 3 în coada clasamentului între cele 28 de state membre UE", mai indică raportul.

De asemenea, se face referire şi la o altă veche problema a sistemului de învăţământ românesc: performanțele slabe la școală ale copiilor de etnie romă.

"Discrepanţele privind rata participării la educaţie a diferitelor grupe de vârstă, precum şi rezultatele mult mai slabe ale indicatorilor în cazul copiilor de etnie romă şi incidenţa crescută a abandonului şcolar în general reprezintă motive importante de îngrijorare privind respectarea dreptului la educaţie în România". 

Ce alte cifre cuprinde raportul:

rata copiilor de vârstă şcolară neînscrişi la şcoală este de 6% la nivelul întregii populaţii,  rata copiilor de etnie romă, de vârstă şcolară, neînscrişi la şcoală este de 22% pentru copiii de etnie romă  rata copiilor cu dizabilităţi, de vârstă şcolară, neînscrişi la şcoală este de 29% pentru copiii de etnie romă  nu toate şcolile sunt "un mediu sigur" pentru copil 30% dintre şcolile din România şi 62% în mediul rural au toaletele în exterior 3.892 de şcoli nu au autorizaţie pentru incendiu cel puţin 170 de şcoli funcţionează în clădiri încadrate în clasa I de risc seismic în comunităţile dezavantajate copiii sunt expuşi riscului de exploatare sexuală, trafic de persoane şi exploatare prin muncă un procentaj de 61% dintre copii au spus că au fost disciplinaţi prin lovire sau pălmuire cel puţin o dată în 2017 aproape o treime dintre copiii României trăiau sub pragul naţional al sărăciei

Raportul pentru România a fost conceput de organizaţiile ce fac parte din "Child Rights Now!": în speţă Fundaţia Terre des hommes - Elveţia, Salvaţi Copiii România, SOS Satele Copiilor România şi World Vision România.

Iniţiativa globală "Child Rights Now!" are ca scop monitorizarea modului în care sunt respectate drepturile copiilor din lume, la 30 de ani de la intrarea în vigoare a Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-23



Parerea ta...

EDUCATIV
27 Noi 2019

ÎNGRIJORĂTOR: Sistemul de educație românesc, prin cele mai slabe din Europa. Sa discutam despre acest subiect frumos : Robotica și codificarea se concentrează pe ELEVII din școlile rurale care se pregătesc pentru viitoarele industrii ?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray