2020-08-03 14:24

Orban, despre DESCHIDEREA ȘCOLILOR în toamnă: "Trebuie să fim pregătiţi pentru fiecare scenariu"

 |  22:50
Orban, despre DESCHIDEREA ȘCOLILOR în toamnă: "Trebuie să fim pregătiţi pentru fiecare scenariu"

Premierul Ludovic Orban a declarat că a fost constituit un grup interministerial în care au fost pregătite mai multe scenarii pentru deschiderea şcolilor, în toamnă, dar consideră necesară reducerea numărului de elevi dintr-o clasă.

”Am constituit un grup interministerial în care am pregătit deschiderea şcolilor în funcţie de diferitele variante epidemiologice. Nu pot să spun acum. Dacă reducem numărul de cazuri şi riscul de infectare scade semnificativ, deschidem şcoala într-un fel, dacă va creşte numărul de cazuri, deschidem şcoala într-alt fel. Sunt variante, deschidem şcoala cu toţi copiii în clasă, deschiderea să o facă pe rând în clasă, online sau să se facă oricum şcoală, să finalizăm achiziţia tabletelor, pentru copiii care nu au acces la internet. Dar nu putem stabili acum. Noi trebuie să fim pregătiţi pentru fiecare scenariu. Eu sunt optimist în ceea ce priveşte evoluţia”, a declarat Ludovic Orban, la Digi 24, luni seara.

Premierul a mai adăugat că este evident că numărul elevilor dintr-o clasă trebuie redus nu numai din punct de vedere epidemiologic, ci şi din punct de vedere pedagogic.

”E clar că trebuie redus numărul de elevi în clasă, oricum aveam număr mare de elevi în clase, peste 30 în şcolile cu renume mai ales. Dar şi în alte şcoli, oricum avem număr mare de copii în clasă”, a mai declarat Orban.

Şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că nu consideră, în acest moment, necesară amânarea alegerilor locale, la fel cum nu consideră necesară amânarea începerii anului şcolar.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-07-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz