2019-06-18 14:04

Profesorii amenință cu PROTESTE. Ce îi cer Ministrului Educației

 |  18:16
Profesorii amenință cu PROTESTE. Ce îi cer Ministrului Educației

Sindicaliștii din educație sunt nemulțumiți de planurile de școlarizare trimise de Ministerul Educației în teritoriu. Ei spun că sunt mai multe județe unde vor fi reduse multe clase de la liceele teoretice, ceea ce ar duce la abandon școlar. Sindicaliștii spun există riscul ca mulți profesori să fie disponibilizați. Aceștia mai precizează că dacă nu se va reveni asupra Ordinului de ministrul vor fi declanșate acțiuni de protest.

”Multe dintre inspectoratele școlare județene sunt în situația de a tăia până la 35 de clase de liceu și de a le transforma în clase de școală profesională, se arată într-un comunicat de presă al Federației ”Spiru Haret”.

Sindicaliștii arată că ordinul privind planurile de școlarizare nu a fost dezbătutu în cadrul Comisiei de Dialog Social.

„Prin ordinul emis, ministrul educației, Ecaterina Andronescu, pune lacătul pe mai multe licee din țară și le transformă în școli profesionale. Nu spunem că nu suntem de acord cu reformarea sistemului, dar reforma trebuie făcută în urma unei analize în teritoriu, și nu din biroul ministrului, peste noapte. Riscăm, dacă acest ordin nu se schimbă, să ne trezim cu o creștere a abandonului școlar. Sunt județe precum Dolj, Olt, Sibiu, Brăila, Vâlcea, Timiș, Iași, Cluj, Brașov, Teleorman, unde inspectoratele au diminuat deja locurile la liceu, iar acum sunt puse în situația de a mai reduce până la 34 de clase. În plus, există riscul ca multe cadre didactice să fie disponibilizate“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.

Sindicaliștii mai spun că dacă Ministerul Educației nu va reveni asupra ordinului, atunci vor demara acțiuni de protest.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray