2019-10-14 16:11

Veste bună pentru elevi! Ajutor financiar de 200 de euro. Cum îi poţi obţine

 |  15:27
Veste bună pentru elevi! Ajutor financiar de 200 de euro. Cum îi poţi obţine

Cererile pentru ajutorul financiar în cadrul Programului ”Euro 200”se pot depune până în 19 aprilie, a anunţat, vineri, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Bugetul alocat în 2019 este de 12 milioane de lei.

Potrivit MEN, beneficiarii acestui program sunt elevii/studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în raport cu bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru derularea „Euro 200" în anul 2019 (aproximativ 12 milioane lei).

Afişarea pe site-ul euro200.edu.ro a beneficiarilor este prevăzută pentru data de 30 de mai. În perioada 31 mai – 20 iunie se depun şi se evaluează contestaţiile, iar data de 4 iulie este termenul-limită pentru afişarea listei finale (aprobată prin ordin de ministru) pe pagina web menţionată anterior.

Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari se face în perioada 22 iulie - 9 august, la nivelul unităţilor de învăţământ/universităţilor, iar utilizarea acestor bonuri, la orice furnizor de profil, în intervalul 24 iulie - 10 octombrie 2019.

Programul "Euro 200" se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C. În cei 15 ani de aplicare a programului „Euro 200", au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere peste 300.000 de elevi şi studenţi.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray