Eugen Tomac (PMP): „Nu am participat la niciun puci!”

Publicat: 14 ian. 2022, 20:00, de Puterea.ro, în POLITICĂ , ? cititori
Eugen Tomac (PMP): „Nu am participat la niciun puci!”

Europarlamentarul Eugen Tomac a participat la întâlnirea PMP la care a fost convocat Congresul pentru votarea unei noi conduceri. Tomac a precizat că președintele Cristian Diaconescu se afla în clădirea partidului și a știut de ședință, dar ar fi refuzat să participe și susține că PMP nu a mai avut o astfel de întâlnire de două luni.

În ultimele 24 de ore am primit tot felul de mesaje care mai de care mai interesante, toate ducând spre ideea că am participat recent la un puci. Înainte de toate, un puci are loc atunci când într-un stat este preluată puterea de către un grup minoritar prin violență. Din câte observ, Iohannis nu comunică nimic și ne-am obișnuit cu această stare de fapt de ani buni. Poate dacă exista vreo lovitură la Palat, ne mai spunea și el ceva nou.

Generalul e la locul lui, deci nu a luat nimeni cu asalt Palatul Victoria. Așa că nu am participat la niciun puci. În schimb, da, am participat săptămâna aceasta la o ședință a PMP, convocată la inițiativa a 46 de lideri ai PMP. De ce?În primul rând, pentru că PMP nu a mai avut o ședință de partid de mai bine de două luni, ori acest aspect este inadmisibil în rândul unei structuri politice, mai ales că după PSD și PNL suntem partidul cu cei mai mulți reprezentanți în administrația locală. De asemenea, am fost șocat că, deși domnul președinte al PMP era în sediul central al partidului în care avea loc reuniunea a 70% din liderii partidului, a ales să nu participe, acuzând ulterior, în mod incorect, că întâlnirea noastră este una ilegală”, a scris Eugen Tomac, pe contul său de Facebook (https://ro-ro.facebook.com/eugen.tomac/posts/4659608790790385).

Nu este un moment fericit în viața unui partid

Europarlamentarul a mai adăugat că această abordare, pe care nu a înțeles-o și nu o va înțelege niciodată, l-a determinat pe el și majoritatea colegilor să adopte decizia de a convoca cu unanimitate de voturi un nou congres. 

Nu este un moment fericit în viața unui partid politic, dar în același timp noi, cei care l-am clădit și păstrat în viață, am decis prin mijloace democratice care e drumul de urmat.Nu am discutat și nici nu a ridicat vreun coleg în timpul ședinței subiectul legat de relația cu alte partide și nici nu ne interesează. Eu știu atât, că PMP este un partid mare, curat, liber și cu foarte mulți oameni valoroși. Legat de subiectul fuziunii cu PNL vă pot spune atât:În 2020, Orban ne-a propus fuziune și, cum era firesc, i-am sugerat întâi să discute cu domnul Președinte Băsescu.

Răspunsul Președintelui Băsescu a fost scurt: NU.În 2021, Cîțu ne-a propus fuziune și, cum era firesc, i-am sugerat întâi să discute cu domnul Președinte Diaconescu. Răspunsul Președintelui Diaconescu a fost: DA, apoi s-a răzgândit…În loc de concluzie, implicați-vă în politică, oricât de ciudat și respingător vă sună acest îndemn. Este vital pentru că în aceste structuri politice se discută, dezbat și decid cele mai importante decizii ce ne afectează viața tuturor. Doar așa putem simți și înțelege esența democrației – prin implicare”, a conchis Eugen Tomac.