2019-11-22 13:10

26 de persoane, condamnate la închisoare într-un dosar cu certificate false de handicap

 |  17:33
26 de persoane, condamnate la închisoare într-un dosar cu certificate false de handicap

Un număr de 26 de persoane au fost condamnate de Tribunalul Prahova la închisoare cu suspendare într-un dosar privind obținerea de bani în baza unor certificate false de handicap, inculpații fiind obligați să plătească Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Prahova suma de aproape un milion de lei.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații Tribunalului Prahova au condamnat, marți, 26 de persoane acuzate de fals material în înscrisuri oficiale, cumpărare de influență, înșelăciune și uz de fals, inculpații beneficiind de sume de bani în baza unor certificate de încadrare în grad de handicap eliberate pe baza unor acte medicale care atestau în fals că aceștia sufereau de diverse afecțiuni.

Conform deciziei, o persoană a fost condamnată la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, restul primind câte doi ani de închisoare cu suspendare.

De asemenea, instanța a admis acțiunea civilă formulată de DGASPC Prahova, în subordinea căreia funcționează Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova,obligându-i pe inculpați la plata către această instituție a sumelor de bani reprezentând indemnizații de handicap/însoțitor obținute pe nedrept în valoare totală de aproximativ 970.000 lei.

Totodată, magistrații au dispus desființarea înscrisurilor falsificate, respectiv a actelor medicale ce au stat la baza eliberării certificatelor de încadrare în grad de handicap, și au menținut măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-11-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray