2019-10-17 23:38

A sperat degeaba. Cristi BORCEA rămâne în spatele gratiilor

 |  17:24
A sperat degeaba. Cristi BORCEA rămâne în spatele gratiilor

Judecătoria Sectorului 5 a respins, miercuri, cererea lui Cristi Borcea de a fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Rahova. Decizia nu este însă una definitivă.

Conform deciziei instanţei, fostului finanţator al clubului Dinamo va putea depune o nouă cerere de eliberare condiţionată abia la începutul lunii septembrie. "Respinge ca nefondată cererea de liberare condiţionată. Stabileşte termen de reiterare după data de 02.09.2019. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare", se arată în hotărârea instanţei. Cristi Borcea are o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal. El a mai beneficiat de o eliberare condiţionată în iulie 2018, după ce a executat efectiv 4 ani şi 4 luni din pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor. Borcea a fost reîncarcerat pe 8 februarie 2019, după ce a primit 5 ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia.

Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-24

Parerea ta...

ANONIM
24 Apr 2019

Acest escroc sa iasa din brutărie...cand o veni tata din groapă....oricum viata de huzur pe el la brutarie....curve...operatii estetice ...acolo sa ii putrezrasca oasele

UN NENOROCIT SI MEDIU LUI DE EXCROCI , LASATI DE ALTI . PARCA ARE PLUMB IN CREIER ?
Doresc sa comentez

PUBLICITATE

Ultimele stiri

PUBLICITATE

PUBLICITATE

STARBAG

Saray