2019-11-14 06:55

ACCIDENT cumplit în Prahova: Un microbuz cu 20 de pasageri s-a IZBIT de un TIR

 |  16:39
ACCIDENT cumplit în Prahova: Un microbuz cu 20 de pasageri s-a IZBIT de un TIR

Un microbuz cu 20 de pasageri la bord a fost implicat, joi, într-un accident produs pe un drum judeţean din Prahova. Şoferul microbuzului nu ar fi păstrat distanţa faţă de un TIR şi a intrat în acesta, potrivit poliţiştilor, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că accidentul s-a produs la ieşirea din comuna Ariceştii Rahtivani spre Nedelea.

„Sunt implicate un microbuz cu 20 de persoane şi un autotren în care se afla o persoană. Din primele informaţii, se pare că sunt patru persoane care necesită îngrijiri medicale”, a precizat Vasiloae. Victimele au fost transportate la spital.

La faţa locului intervin un echipaj de stingere, unul de prim ajutor şi autospeciala de victime multiple.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Prahova au afirmat că în microbuzul care circula pe DJ144 se aflau muncitori.

„Din primele date, se pare că un microbuz cu muncitori nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de un ansamblu TIR care circula în faţa sa”, au adăugat sursele citate.

Traficul în zonă este restricţionat pe o bandă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-04

In legatura cu acest articol...

A fost REȚINUT pentru 24 de ore bărbatul din Făget care a ucis un om în bătaie și a rănit alte cinci persoane

Controlul traficului rutier, dirijat ilegal, de doi ani, de către protejata ALDE din Alexandria lui Dragnea




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray