2019-11-12 13:45

ACCIDENT grav în Arad: O familie întreagă, SPULBERATĂ de un TIR

 |  20:17
ACCIDENT grav în Arad: O familie întreagă, SPULBERATĂ de un TIR

Patru membri ai unei familii, între care doi copii, au fost implicaţi într-un grav acccident rutier, sâmbătă, în judeţul Arad, iar un copil de 9 ani a fost declarat decedat, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit de un TIR.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, Călin Domşa, a declarat că accidentul a avut loc pe DJ 792A, la ieşire din Beliu spre Bocsig. Un autoturism şi un TIR s-au ciocnit, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare de la Garda Ineu, dar şi o unitate SMURD şi o unitate medicală a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.

Conform ISU, în autoturism se afla o familie, respectiv mama de 29 de ani, tatăl de 34 de ani şi doi copii, de 12 şi 9 ani. Toţi au suferit răni grave.

"Mama, tata şi copilul de 12 ani sunt conştienţi şi li se acordă îngrijiri medicale, însă copilul de 9 ani încarcerat a fost extras şi declarat decedat", a declarat Domşa.

Ambele sensuri de circulaţie ale drumului judeţean au fost blocate, iar traficul va fi reluat în condiţii normale în jurul orei 19,00, după finalizarea cercetărilor la faţa locului. Poliţiştii urmează să stabilească dinamica producerii accidentului.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-20



Parerea ta...

NAIVITATE
21 Iul 2019

Nu contează accidentele și nr. mare de morți. Privește către pachetul viitor de legii care vor apărea peste noapte, iți vor lua răsuflarea din prima .
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray