2020-08-05 14:26

Accident în lanţ pe DN5: 7 răniţi, 12 maşini implicate

 |  10:58
Accident în lanţ pe DN5: 7 răniţi, 12 maşini implicate

Şapte persoane au fost rănite în urma unor accidente în lanţ în care au fost implicate 12 maşini şi care s-au produs, marţi dimineaţă, pe DN5, în zona localităţii Adunaţii Copăceni din judeţul Giurgiu, unii dintre răniţi fiind transportaţi cu ambulanţele la spitale din Giurgiu şi Bucureşti.

Potrivit agentului şef principal Constantin Vasilache de la Poliţia Judeţeană Giurgiu, primul accident a avut loc în jurul orei 07.10, în condiţii de ceaţă densă, după ce un tir care venea spre Bucureşti a ajuns pe bordură într-un sens giratoriu, fiind lovit apoi de două autoturisme care veneau din spate, transmite Mediafax.

În urma impactului, au fost rănite trei persoane, una dintre acestea fiind transportată la spital, iar celelalte două primimd îngrijiri medicale la faţa locului.

În timp ce poliţiştii se aflau la faţa locului pentru cercetări, alte patru autoturisme s-au lovit în lanţ, în coloana care s-a format în urma primului accident.

La scurt timp, la capătul coloanei s-a mai produs un accident în lanţ în care au fost implicate alte cinci autovehicule.

În urma accidentelor, au fost rănite şapte persoane, fiind necesară şi intervenţia reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în condiţiile în care o persoană a rămas încarcerată.

Purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Alina Olexiuc, a declarat că echipajele ISU au intervenit pentru descarcerarea unei persoane şi au acordat primul ajutor pentru alte două victime.

La locul accidentului au fost trimise o autospecială şi apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi mai multe echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Giurgiu.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanţe şi duse la spitale din Giurgiu şi Bucureşti, iar la faţa locului a fost solicitat şi un elicopter pentru preluarea unor victime.

În urma accidentului, circulaţia în zonă este întreruptă pe ambele sensuri în zona localităţii Adunaţii Copăceni, la limita cu judeţul Ilfov. Traficul se desfăşoară provizoriu prin localitate.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-04-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz