2019-12-15 03:06

Adrian Zglobiu află luni dacă va putea ieşi de la spitalul de psihiatrie

 |  07:47
Adrian Zglobiu află luni dacă va putea ieşi de la spitalul de psihiatrie

Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu şi care a fost internat cu forţa la cererea procurorilor la spitalul de psihiatrie , află luni dacă va fi pus în libertate.

Luni se judecă recursul, după ce magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis vineri cererea procurorilor şi au dispus ca Adrian Zglobiu să fie internat la spitalul de psihiatrie pentru şapte zile.

Magistraţii judecătoriei Constanţa trebuie să decidă dacă investigaţiile psihiatrice necesare în dosarul penal pot fi efectuate şi în ambulatoriu sau este necesară prezenţa permanenta a lui Adrian Zglobiu în spitalul Palazu Mare.

Avocata bărbatului care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu a precizat că prima expertiză psihiatrică, efectuată la scurt timp după incidentul din Portul Constanța, nu a fost depusă la dosar, iar potrivit celei de-a doua, nu se impune spitalizarea.

Adrian Zglobiu a fost iniţial de acord cu internarea la Palazu Mare, dar apoi s-a răzgândit. De asemenea, bărbatul a încercat să se sinucidă, fiind speriat, după cum afirmă, de ameninţările anchetatorilor. 

Citeşte şi: 

Citeşte şi:  


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-06-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray