2020-04-05 16:47

Alarmă falsă cu bombă la o rafinărie din Ploiești

 |  17:15
Alarmă falsă cu bombă la o rafinărie din Ploiești

Un apel la 112 a pus pe jar Poliția din Ploiești, marți seară, apelantul anunțând că ar fi amplasat o bombă într-una din rafinăriile din oraș. Alarma s-a dovedit a fi falsă, iar cel care a sunat la 112 a fost găsit în circa 30 de minute.

60 de poliţişti au intervenit, marţi seară, în cazul unei alarme privind amplasarea unei bombe în incinta unei rafinării petroliere de pe raza municipiului Ploieşti, alarmă dovedită falsă ulterior, apelantul fiind identificat în mai puţin de 30 de minute, informează reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova, citați de Agerpres.

"În jurul orei 19,45 am fost sesizaţi cu privire la amplasarea unei bombe în incinta unei rafinării de pe raza municipiului Ploieşti. S-a constituit grupa operativă formată din aproximativ 60 de poliţişti, coordonaţi de adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisar-şef Ginel Preda, inclusiv echipa pirotehnică din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale.

În urma verificărilor efectuate, în mai puţin de 30 de minute de la ora apelului, a fost identificat apelantul, un bărbat de 59 de ani, care a recunoscut că a iniţiat apelul şi că a fost o alarmă falsă. Faţă de acesta urmează a se lua măsurile legale", au transmis reprezentanţii IPJ Prahova.

Potrivit unor surse, alarma cu bombă a fost dată în legătură cu rafinăria Petrotel Lukoil. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine