2020-04-07 10:11

ALERTĂ la Cluj: Un elicopter SMURD a avut probleme în zbor

 |  16:36
ALERTĂ la Cluj: Un elicopter SMURD a avut probleme în zbor

Un elicopter SMURD a avut probleme în aer la scurt timp după ce a decolat, duminică, de pe Aeroportul din Cluj, iar pilotul a oprit un motor și a survolat zona până a terminat combustibilul, apoi a reușit să aterizeze, relatează Mediafax.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat, duminică, la Digi24, că pilotul a sesizat problema imediat după decolare și a respectat procedura și a oprit unul dintre motoare, astfel că a reușit să aterizeze fără probleme.

„Încă aștept informarea exactă din partea colegilor. Din informațiile pe care le-am primit până acum a fost o problemă care a necesitat oprirea unuia dintre motoare de către pilot. Elicopterele SMURD sunt bi-motir, ceea ce înseamnă că în mod normal ele trebuie să poată să zboare și cu un motor în situații de urgență, lucru care s-a întâmplat. A trebuit să survoleze zona Aeroportului o perioadă ca să scape de combustibilul care era încărcat, că tocmai decolaseră de la Aeroportul din Cluj, după ce au predat un pacient acolo, apoi au aterizat”, a spus Arafat.

Întrebat dacă sunt alte probleme după aterizare, Arafat a spus că toată procedura a fost respectată și acum situația este sub control.

Reprezentanții ISU Cluj au transmis, la rândul lor, că elicopterul SMURD de la Jibou a transportat un pacient din Zalău pentru a fi preluat de pe Aeroportul Cluj-Napoca, iar după predarea pacientului echipajului de terapie intensivă SMURD, elicopterul a decolat și a avut probleme tehnice în zbor.

„Piloții aeronavei au întreprins manevre specifice pentru a readuce în siguranță aeronava pe aeroport. Elicopterul a revenit în siguranță pe aeroport, în jurul orei 15.20”, potrivit ISU Cluj.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine