2019-10-16 13:14

ALERTĂ.Marius Dănuț CARAȘOL, președintele directoratului TRANSELECTRICA, a fost revocat din funcție. El fusese ACUZAT că și-a falsificat diploma de studii

 |  12:13
ALERTĂ.Marius Dănuț CARAȘOL, președintele directoratului TRANSELECTRICA, a fost revocat din funcție. El fusese ACUZAT că și-a falsificat diploma de studii

Preşedintele directoratului Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol, a fost revocat joi din funcţie, potrivit unor surse consultate de News.ro, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora şi-a falsificat CV-ul.

„Marius Dănuţ Caraşol a fost revocat, joi, în urmă cu jumătate de oră, atât din funţia de preşedinte al directoratului, cât şi din cea de membru al directoratului”, au declarat pentru News.ro surse din cadrul Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al companiei de stat.

Când a fost numit Caraşol la conducerea companiei Transelectrica, Consiliul de Supraveghere era condus de Gheorghe Olteanu, care fusese consilierul lui Dănuţ Andruşcă, fost ministru al Economiei.

Potrivit Edupedu.ro, preşedintele Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol, care susţine în CV-ul oficial că „este absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti”, ar fi urmat cursurile universităţii, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit-o. Sursa citată menţionează că diploma lui Marius Dănuţ Caraşol ar fi falsă.

Reprezentanţii Universităţii Politehnica Bucureşti au transmis că preşedintele Transelectrica nu a finalizat studiile. „Persoana menţionată de dumneavoastră în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”, au transmis reprezentanţii Universităţii. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray