2020-04-06 00:09

ANOSR trage un semnal de alarmă după ce studenții Academiei Naționale de Informații nu mai sunt obligați să se înregistreze în Registrul Matricol al Universităților

 |  12:00
ANOSR trage un semnal de alarmă după ce studenții Academiei Naționale de Informații nu mai sunt obligați să se înregistreze în Registrul Matricol al Universităților

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) contestă faptul că, în baza unei Ordonanţe de Urgenţă, studenţii Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" nu sunt obligaţi să se înregistreze în Registrul Matricol Unic al Universităţilor din România (RMUR).

"Este îngrijorător faptul că OUG limitează controlul diplomelor emise de ANIMV, determină lipsă de transparenţă cu privire la studenţii din cadrul programelor de studii civile, dar şi incertitudine faţă de drepturile şi obligaţiile acestora, faţă de modul în care se vor emite actele de studii pentru absolvenţii ANIMV şi cum pot fi acestea supuse verificării autenticităţii", se arată într-un comunicat de presă al ANOSR transmis, luni, AGERPRES.

Reprezentanţii studenţilor reamintesc faptul că Registrul Matricol este o bază de date electronică în care sunt înregistraţi toţi studenţii din universităţile de stat sau particulare acreditate ori autorizate să funcţioneze provizoriu, precum şi studenţii doctoranzi din Academia Română. Acest registru este gestionat de Ministerul Educaţiei şi este procesat şi administrat de către Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).

Baza de date ajută la vizualizarea traseului educaţional al studenţilor în vederea implementării de politici educaţionale; verificarea autenticităţii actelor de studii, a documentelor şcolare şi a parcursului şcolar; avizarea/ eliberarea numărului de formulare al actelor de studii; identificarea situaţiilor de dublă finanţare; transmiterea de date către operatorii de transport feroviar şi metrou; prelucrare în scopuri statistice, explică ANOSR.

Conform ordonanţei respective, menţionează ANOSR, studenţii ANIMV înmatriculaţi în cadrul programelor de studii profesionale se află sub incidenţa Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, informaţiile despre potenţialii angajaţi ai SRI fiind încadrate ca secret de stat.

"Prin urmare, ANIMV se afla în imposibilitatea de a înregistra în RMUR studenţii din cadrul programelor profesionale şi astfel, de a elibera acte de studii pentru absolvenţii săi. Urgentarea adoptării acestei măsuri este pusă pe seama faptului că din momentul operaţionalizării RMUR, ANIMV a înregistrat doar studenţii şi cursanţii din cadrul programelor civile, în acord cu legislaţia căreia i se supune, astfel limitând dreptul studenţilor din cadrul programelor profesionale de a li se emite acte de studii. Cu toate acestea, rămâne incert motivul pentru care incapacitatea de a raporta către RMUR toţi studenţii a fost motivată şi soluţionată în regim de urgenţă abia după 4 ani", afirmă ANOSR.

Asociaţia consideră că, din moment ce datele absolvenţilor ANIMV nu pot fi accesate de Ministerul Educaţiei, la fel de incert este şi modul în care se vor emite în continuare actele de studii.

"În lipsa clarificărilor, rămâne sub semnul întrebării de către cine vor fi avizate şi eliberate actele de studii şi cum poate fi verificată autenticitatea acestora. Astfel, solicităm Guvernului să limiteze prevederile OUG doar asupra studenţilor din cadrul programelor de studii profesionale militare ai ANIMV şi să adopte măsuri adiţionale pentru a armoniza prevederile ordonanţei cu legislaţia în vigoare pentru studenţii din cadrul programelor de studii civile", se mai arată în comunicat. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-30



Parerea ta...

LA REVEDERE COMMUNIST 2020
30 Dec 2019

Academiei Naționale de Informații este lipsita de performanta . Tehnologia si inteligenta este din pântecele MAMEI.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine