2019-06-16 12:38

APADOR-CH şi SAR cer anchetarea lui Oprea de către DNA

 |  19:35
APADOR-CH şi SAR cer anchetarea lui Oprea de către DNA

Scandalul declanşat de moartea poliţistului Bogdan Gigină, care făcea partea din coloana oficială a vicepremierului Gabiel Oprea, continuă să se extindă, două reputate ONG-uri (APADOR-CH și SAR) solicitând DNA să se sesizeze din oficiu şi să ancheteze folosirea coloanelor oficiale de către ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea. Între timp, acesta a fost audiat miercuri seară, în premieră, la mai mult de o săptămână de la accident, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Cum demisia vicepremierului se lasă încă aşteptată, colegul nostru Robert Veress, redactor şef PUTEREA, a continuat miercuri, pentru a treia zi, greva foamei şi a setei la care a recurs în semn de protest faţă de refuzul lui Gabriel Oprea de a pleca din funcţiile publice pe care le ocupă.

„Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Veneam de la o instituție a statului român. Am declarat aceste lucruri, nu am voie să spun mai mult decât am declarat. N-am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. N-am avut anul acesta nici o zi de concediu, am muncit de dimineața până seara într-un context greu de securitate. Am avut mai multe deplasări. Ori de câte ori voi fi chemat la Parchet, voi declara. Am trimis toate documentele. Și vreau să știți că în toată activitatea mea de ministru sau de vicepremier nu am încălcat legea”, a declarat vicepremierul Oprea, miercuri seara, la ieşirea de la Parchet, unde a fost audiat ca martor în legătură cu ancheta privind circumstanţele morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Pe de altă parte, tot miercuri, două importante ONG-uri, Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) și Societatea Academică din România (SAR), au cerut Direcției Naționale Anticorupție să se sesizeze din oficiu și să înceapă investigațiile cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire a autorității pentru obținerea unor foloase necuvenite, prevăzută în art. 13 din Legea nr. 78/2000 privind combaterea faptelor de corupție, cu privire la folosirea coloanelor oficiale de către ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea. „Art. 13 din Legea nr. 78/2000 prevede că fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani”, se arată în comunicatul APADOR-CH, citat de Agerpres.

Asociația arată că „Ministerul Afacerilor Interne este o persoană juridică fără scop patrimonial, astfel că și conducătorul acestui minister, ca, de altfel, al oricărui minister, intră sub incidența prevederilor acestui articol”, iar folosul necuvenit este costul operațiunilor de însoțire.

„În urma accidentului mortal din 20 octombrie 2015 suferit de un polițist care însoțea autoturismul ministrului de Interne, în presă au fost exprimate suspiciuni rezonabile în legătură cu legalitatea dispunerii acestei măsuri de însoțire, care ar fi contravenit condițiilor privind urgența deplasării ministrului, prevăzute în art. 223 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Lipsa unor explicații publice în legătură cu caracterul urgent al deplasării ministrului de la data accidentului nu a făcut decât să adâncească aceste suspiciuni”, se mai spune în comunicat.

Dezbaterea moţiunii anti-Oprea, întârziată

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut miercuri că decizia cu privire la dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea, va fi luată în ședința de luni a Biroului Permanent al Camerei superioare.

Tăriceanu a explicat că, în ședința Biroului Permanent, reprezentanții PSD și PNL au exprimat opinii diferite cu privire la acest subiect, motiv pentru care el a propus ca senatorilor juriști să le fie solicitat un punct de vedere întrucât „există anumite considerente de ordin juridic, legal, constituțional, dar și la nivelul Regulamentului Senatului și ținând cont de decizia CCR din anul 2007 care pot fi invocate în ceea ce privește dezbaterea acestei moțiuni simple”.

„Eu am propus tocmai ca să avem un plus de referință, pentru că aprecierile grupurilor sunt distincte: cei de la PSD susțin că moțiunea, așa cum este redactată, nu poate face obiectul unei dezbaterii, iar cei de la PNL susțin că se poate. Până la urmă, trebuie să existe o decizie luată prin vot”, a declarat Tăriceanu.

Potrivit acestuia, Regulamentul Senatului nu prevede necesitatea ca senatorii juriști să își exprime un punct de vedere cu privire la dezbaterea unei moțiuni simple.

El a spus că a planificat dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea, pentru ședința de luni a plenului Senatului, începând cu ora 16.00, program aprobat, miercuri, de către plen.

„Precizez că eu, conform atribuțiilor pe care le am, am planificat dezbaterea pentru luni, la ora 16.00. Astăzi plenul a aprobat programul de lucru pentru ziua de luni, unde este menționată dezbaterea moțiunii simple depuse de PNL. Aceasta este situația - avem o problemă de ordin procedural, care sper că va fi depășită luni, să se poată dezbate această moțiune. (...) Această problemă va fi amânată pentru ziua de luni. În ședința Biroului Permanent se va discuta și vom lua atunci o decizie”, a completat Tăriceanu.

Dobriţoiu: „Oprea folosea elicopterele Armatei în scop politic!”

Liberalul Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării, l-a acuzat miercuri pe Gabriel Oprea că folosea elicopterele armatei în scop politic, atunci când a fost ministru al Apărării în guvernul Boc.

„Dumnealui (Gabriel Oprea - n.r.), în calitate de ministru, a simțit nevoia unui dispozitiv de securitate mai dezvoltat, care angaja resurse la fel ca la Ministerul de Interne. În deplasările sale în scop politic a folosit din plin resursele Armatei. În perioada respectivă, bugetul Apărării era dezechilibrat, insuficient. Ca să folosești banii din buget pentru deplasări cu elicopterul în scop politic în repetate rânduri denotă anumită atitudine față de sistem”, a dezvăluit Dobriţoiu.

„Deplasările cu elicopterul s-au făcut sub egida zborurilor de instrucţie”, a spus, la Digi 24, Dobriţoiu, care i-a succedat lui Oprea la conducerea ministerului Apărării.

„Dacă te deplasezi la o şedinţă de partid în teritoriu, trebuie să foloseşti mijloace de transport personale”, a mai spus acesta, solicitând demisia ministrului de Interne, care se află acum în centrul scandalului declanşat de moartea în trafic a unui poliţist din coloana sa oficială.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-10-28



Parerea ta...

VăLEU, CE FățOI țI-AI ”T
28 Oct 2015

Bre! Zici că acuși te ridicai de pe masa de la IML...ce pățiși? Am auzit c-ai fi avut de gând încă de Luni, având demisia în dinți, gata s-o pui pe masă, pe care ți-a șmanglit-o dintre dejte Ponta-oglu! De ce? Nu vrea să faci benevol bâldâbâc, decât numai aruncat de altul, în apă? Cu ce te are mitomanul, la mână?
UNUL, PE CARE
28 Oct 2015

îl apreciez, zice BINE despre tine, despre clasa politică: Politizarea unei gropi-adevăruri mascate -De câteva zile nu se mai poate palma accidentul antemergătorilor lui Oprea, până la urmă au trebuit să scoată subiectul pe tarabă și televiziunile care până acum au tăcut, Opoziția, care e supărată că în ciuda tuturor încercărilor și presiunilor făcute asupra veselarului, majoritatea nu a fost schimbată, bineînțeles că profită de situație și se răzbună cerând anchetarea cazului. De fapt ei nu vor pedepsirea generalului de carton, ei vor doar înregimentarea lui. Asta nu este politizare, e ”afacere”, și o babă surdă și-ar da seama că dacă Oprea ar fi cedat ”rugăminților” de a vota pozitiv la precedenta moțiune, opoziția ar fi tăcut ca mutu acuma. Acum însă, se dă la Oprea, cere comisii parlamentare, mârâie, își arată dinții, dar deocamdată nu mușcă pentru că încă îl așteaptă în cușca buldogului. Nu ar fi exclus însă ca odată și odată chiar să stea împreună în aceeași celulă.Este LMC că PNL-ul urmăreşte două lucruri prin acest lătrat fără efect real, în primul rând să îl sperie pe Oprea şi să îl facă să vină mai repede în barca lor şi în al doilea rând să vadă boborul că ei pasămite vor să afle adevărul. Mă îndoiesc însă că vor să afle adevărul sau mai bine spus că vor ca aceesta să fie scos la supragaţă, pentru că de cunoscut ei îl cunosc, aşa cum îl cunosc toţi cei care fac trotuarul prin politica românească.
IOHANNIS NU FACE
28 Oct 2015

nici el politică pe acest caz, el a făcut politică atunci când a cerut imperios demisia lui Ponta imediat ce s-a anunțat că urmează a fi cercetat de DNA. Acum nu face politică, face doar pe prostu tăcând ca și Oprea și cerându-i să iasă să spună ceva, dar nu direct lui ci guvernului pentru că ținta lui este Ponta, și se folosește și el de accident ca să îi mai impute ceva lui Ponta. Față de Oprea, Iohannis este încă rezervat pentru că știe că are nevoie de partidul lui și nu îi cere demisia, doar îl ”sfătuiește”, cam la fel cum Băsescu ”a sfătuit-o” pe doamna Firea să aibă grijă de soarta soțului. Iohannis seamănă din ce în ce mai mult cu Băsescu. Chiar dacă tonul și termenii nu sunt la fel cu ai lui Băsescu, sfatul lui Iohannis nu lasă loc de întors el doar îi arată lui Oprea ce se poate întâmpla dacă rămâne lângă Ponta. Interesant este și motivul pentru care Iohannis l-a sfătuit pe Oprea să demisioneze și anume pentru lisă de comunicare. Asta ca de la mut la mut. S-ar putea spune că râde ciob de oală spartă, după ce el a așteptat două săptămâni până să spună ceva despre somnul șefului Cancelariei Domnești, ca să nu mai menționez că nu spune nimic despre ”promovarea caselor de modă” care o îmbracă pe doamna Iohannis cu ocazia vizitelor oficiale la care aceasta participă și ia hora în față. Cine a văzut pagina de facebook a doamnei profesoare, știe la ce mă refer, am mai vorbit despre asta. Oricum, Iohannis face un joc la două capete. Pe de o parte ”îi dă sfaturi” prietenești lui Oprea, dar în surdină, fără a cere demisia, fără a face afirmații care să îl supere, dar pe de altă parte își pune buldogul să mârâie, pentru orice eventualitate. Deci nici Oprea nu vrea pedepsirea marinarului ci doar supunerea lui.
LA RâNDUL LUI,
28 Oct 2015

Ponta nu politizează nici el cazul Oprea, el doar îl sprijină pe Oprea, bagă însă bățul prin gard, pomenind așa în treacăt cum este Oprea chemat la ”consfătuire” la Cotroceni, deși este un simplu ministru care ar trebui să stea mai puțin prin Cotroceni și mai mult prin Victoria și cum se auto-invită biciclista Alina la cafea la MI cu Gabriel, fără nici un interes politic. Bineânțeles susținerea lui Oprea și menținerea lui în Guvern, în condițiile în care un alt ministru, domnul Stroe a fost împins să sară din tren pentru o simplă vorbă, cum că a fost ghinionist să fie contemporan cu accidentul din Apuseni. Dacă domnul Stroe ar fi fost escortat de avionul care s-a prăbușit, acum ar foi fost legat dar cu domnul Oprea situația e alta, Ponta nu ia nici o măsură pentru că nu vrea să politizeze cazul. Despre Gabriel ce să mai spunem, el nu are nici un interes să politizeze cazul, el nu își dă demisia de onoare, pentru că nu poate să dea ceva ce nu are. În plus, dacă nu i-a cerut nimeni, nici Ponta, nici Iohannis, ce putea să facă să iasă el singur să vorbească? Păi nu a vorbit toată viața și să vorbească tocmai acum? Nu ar mai fi fost el. Mai bine să tacă, nu ca surda la horă ci ca mutul la karaoke. Cine face din acest subiect, un subiect politic, oamenii care cer sa se afle adevărul și fără a căror cerere cazul ar fi rămas fără a fi măcar cercetat, sau Oprea care își adună parlamentarii pentru a le spune ce să spună și ce să nu spună dacă sunt întrebați pe acest subiect? Ne aflăm din nou, pentru a nu știu câta oară în situația absurdă când hoțul strigă”hotul” sau chiar mai rău, criminalul se pretinde victimă. Oprea se plânge că se politizează cazul, dar el se agață de suferința familiei polițistului decedat pentru a-și justifica lașitatea, tăcerea, aroganța și nesimțirea. Asta nu este politizare, asta este ceva de zi cu zi la Oprea.
ȘI CâND TE GâNDEșTI
28 Oct 2015

că i-au trebuit 6 zile lui Oprea ca să aranjeze toate ploile și să fie sigur că nimeni din poliție nu va declara altceva decât declară el. Un efort imens.Nu este o coincidență faptul că tocmai primăria, condusă de un membru PNL nu a trimis nici până acuma documentele cerute de parchet? Și totuși justiția nu se simte batjocorită, nici influențată. Aparent s-ar crede că Băsescu îi poartă sâmbetele pentru că agenții lui din media duc o campanie anti-Oprea furibundă mimând interesul… cetățeanului. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, nici B1 tv nu urmărește aflarea adevărului, pentru că deja îl știe, ca toți ceilalți, nici Băsescu nu vrea torpilarea lui Oprea, că doar nu degeaba i-a pus două stele pe umăr. Chiar dacă Oprea nu știe de ce a luat cea de-a patra stea, Băsescu știe de ce i-a dat-o că doar nu o fi și el amnezic. Iar Oprea, așa împiedicat și antipatic, doctor și fudul cum e, are o ”calitate”, și-a făcut un partid de oportuniști și oameni gata să facă orice pentru a slujbă, o funcție, un grad, o afacere, un profit cât de mic, indiferent peste cate gropi sau cadavre trebuie să treacă pentru asta. Pe de altă parte, fiind curtat din toate părțile, participând la ședințele altor partide acolo unde nici cei aleși nu au mereu ușile deschise, Oprea este o sursă de informații actualizată permanent. Oprea este continuatorul lui Voicu, este cureaua de transmisie a afacerilor interpartinice iar legăturile lui cu Băsescu sunt mai puternice decât s-ar crede, pentru că amândoi urmăresc același ”interes național” care aduce bani și puterea de a jongla cu destinele altora. Deci nici Băsescu nu îi vrea pielea în băț dar și-a asmuțit, ca și Iohannis, sau Iohannis ca și Băsescu, lătrătorii pe el, ca să nu uite că are datorii de plătit.
SINDICATELE DIN POLIțIE
28 Oct 2015

au sărit și ele să îl apere pe Ponta când de fapt scopul lor este să apere interesele și drepturile sindicaliștilor iar primul drept al lor este dreptul la viață. Ori cu acești politicieni care circulă ca descreierații prin țară la adăpostul mașinilor cu girofar fără să le pese de ceilalți participanți la trafic sau condițiile meteo, astfel de cazuri vor deveni nu săptămânale ci cotidiene. Dacă sindicaliștii ar fi luat atitudine și ar fi făcut public sau cerut măsuri sau explicații ministrului după primul accident, cel care practic a dus la intrarea lui Gigină în escorta, poate acesta ar mai fi fost în viață acum. Dar atunci sindicaliștii au tăcut, acuma îl apără pe Oprea deși știu foarte bine cum stau lucrurile în timp ce colegii le mor – e adevărat cu norma de hrană mărită, dar mor – pentru mofturile și orgoliile lui Oprea. Singurul care a fost mai direct –mai ales la început – și fără de care poate nu se declanșa acest val, este Coarnă, care și-a mai păstrat demnitatea și care așa cum îl știu eu, fierbe acum, prins între ”sfatul” conducerii poliției și grija față de colegi. Pe de altă parte, să nu uităm că Oprea încă lucrează la metodologia de aplicare al legii pensiilor militare și o ”trădare” din partea polițiștilor ar duce la o metodologie care să le ia mai mult decât le dă, după metoda deja patentată cu Legea 241. Deci încă un motiv ca sindicatele să nu îl supere pe Oprea, după mărirea normei de hrană.
ŞI TOTUşI EXISTă UN SINDICA
28 Oct 2015

Pro Lex care face notă discordantă, spunând lucrurilor pe nume . Iată ce a declarat şeful sindicatului, domnul Vasile Lincu: „Decesul politistului din coloana oficiala a viceprim-ministrului Oprea reprezinta doar unul din efectele nerespectarii legii in MAI. Politistilor le este frica de sefi, executa orice dorinta a acestora, chiar cu riscul de a raspunde civil, penal sau chiar cu viata. MAI controleaza in mare masura miscarea sindicala din Politie, implicandu-se in divizarea sindicatelor si sustinerea si promovarea anumitor lideri. Acestia si-au dovedit servilismul cand s-au transformat in avocatii ministrului, invocand realizarile acestuia si vinovatia politistului accidentat. Explicatia acestor puncte de vedere sta in trecutul, prezentul si beneficiile acestor lideri. Toti politistii care cunosc si nu reactioneaza la abuzuri nu sunt victime, ci complici. Declaratiile sub anonimat nu reprezinta act de curaj si nu sunt in masura sa schimbe ceva in Politie”.
TELEVIZIUNILE, CU EXCEPțIA
28 Oct 2015

celor care au rămas încă fidele lui Băsescu trag la foc automat în cei care încearcă ”politizeze” subiectul scoțând la suprafață contracte, înțelegeri, regulamente, care să arate că Oprea se găsea în legalitate sub toate aspectele când a plecat de la locul accidentului. Campioni în acest sens sunt cei de la Antena 3 care mai au un pic și dau vina pe groapă că nu a strigat singură să îl anunțe pe polițist că are o jenă și nu se poate da la o parte din fața lui. Nu ar fi exclus să aflăm că de fapt în seara și în zona aceea nu a plouat, nu era noapte, condițiile meteo erau impecabile, deci nu se poate reproșa nimic celor care l-au trimis pe Gigină în misiune sau celui care spunea” mai repede. Implicarea televiziunilor în muşamalizarea abuzurilor lui Oprea reiese şi din declaraţia domnului Lincu Vasile, cel care susţine că a dat interviuri cu situaţia reală din poliţie către televiziuni, dar acestea nu au publicat interviul.Sunt 6 zile de când a fost dat acest comunicat şi nu l-a preluat nici o televiziune. QED. Justiția încă bâjbâie. Nu are ordin să taie în carne vie, dacă ar fi vrut sau putut face asta nu ar fi așteptat 6 zile ca să obțină înregistrările audio sau documentele justificative ale misiunii, le-ar fi obținut, luat, confiscat, în 24 de ore, nu ar fi lăsat o săptămână pentru…. întocmire, pixelare, ”fățuire”. Deocamdată a primit ordin să deschidă cazul, că s-a inflamat lumea, și să strângă date. Numai că poliția nu trimite toate datele deși știe ce anume trebuie trimis chiar și fără să ceară parchetul. De fapt tocmai de aia nu trimite, tocmai pentru că știe ce anume nu trebuie trimis. Încă se mai caută locul spre care să se spună până la urmă că se îndrepta Oprea, pentru că dacă se poate spune că venea de la un sediu care avea legătură cu securitatea națională, locuința proprie încă nu a fost declarată sediu al administr
AL ADMINISTRAțIEI DE STAT,
28 Oct 2015

dar cine știe poate acum se lucrează la o OUG prin care sediile miniștrilor să fie declarate puncte de lucru ca să îl poate scoate pe Oprea basma curată. Deja pe surse circulă informația că pe la MI s-a lucrat și se lucrează la întocmirea actelor care să justifice folosirea escortei de către Oprea. Dar asta nu înseamnă politizare, asta este doar fals în declarație și în înscrisuri. Asta însă este ceva obișnuit nu poate fi legat doar de acest caz. Când e nevoie, poliția poate face orice că oricum nu are cine să îi tragă la răspundere, procurorii și judecătorii se fac că nu înțeleg sau nu văd. Mai cunoaștem niște cazuri. Personal sunt convins că până la urmă Oprea va fi scos total din cauză dar vor fi lăsate portițe pentru a se redeschide dosarul sau acesta va fi amânat până la calendele grecești că doar justiția română este specialistă în așa ceva. Dacă moartea a mii de oameni a fost amânată până s-au prescris faptele, ce să mai spunem de un amărât de accident? Abuzul în serviciu este floare la ureche, iar nesimțirea, lașitatea, disprețul , fuga de răspundere, lipsa onoarei, nu sunt condamnate de codul penal. În concluzie, cazul nu este”politizat” este doar folosit de toți cei care au ceva de câștigat din el, toți uitând de cel care nu mai poate câștiga nimic. După cum se vede nimeni nu vrea ca Oprea să fie pedepsit cumva, însă toți îl vor în curtea lor, indiferent dacă e vinovat de ceva sau nu în acest caz, indiferent câte alte păcate ar mai avea. Clasa politică, partidele și Oprea sunt cei care vor câștiga de pe acest caz, folosind ocazia să își dea la gioale, să se învinuiască de politizare, să dea ”sfaturi”, să strângă șuruburi, să depună moțiuni, să promită, să amenințe, să ”lăcrimeze”, să se mențină la guvernare să schimbe guvernarea, să conducă țara și să îi prostească în continuare pe români. Tragedia cea mai mare, pe l
PE LâNGă MOARTEA
28 Oct 2015

unui om nevinovat, este că o întreagă clasă politică își bate joc de cei ce vrând nevrând i-au ales neavând altă variantă și păstrează pe funcții înalte un om pe care aproape toți îl disprețuiesc iar el, cunoscându-și valoarea, se comportă așa cum știe el, băgându-i pe toți în găleata lui când afirmă că nu e singurul care a beneficiat de escortă și girofaruri, ”sfătuindu-i” și el mai mult sau mai puțin mascat să aibă grijă ce vorbesc, pentru că cererile lor de escortă sunt la el. Vo(mi)tați dragi români, vo(mi)tați! (Articol de Marin Neacșu).
HAZNAUA COMUNA
28 Oct 2015

Absolventa de Inalte Studi Politice si Spionaj UDREA , facuta de Ismenarul sef , sa fie aleasa Presedintele Tari . Ura .
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray