2020-08-10 12:12

Au furat ambulanța și au provocat un accident mortal

 |  10:36
Au furat ambulanța și au provocat un accident mortal

Doi tineri, de 21 și 23 de ani, au furat o ambulanță din Bârlad și, fără a avea vreunul permis de conducere, au plecat cu ea, însă s-au răsturnat țiva kilometri mai departe de orașul moldav. Unul dintre tineri a murit, iar altul a ajuns în stare foarte gravă la spital.

''Salvarea tocmai se întorsese la bază de la un caz, iar şoferul a intrat în dispecerat pentru a semna foile de parcurs. Cei doi tineri au profitat de acest moment şi s-au urcat la volanul maşinii. La numai câţiva kilometri de Bârlad, salvarea s-a izbit de un şanţ, a fost proiectată în aer, după care s-a rostogolit de mai multe ori pe o distanţă de 50 de metri într-un lan de floarea soarelui. În urma accidentului unul dintre tineri a murit iar altul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Bârlad în stare foarte gravă', a declarat Aurora Popa, director în cadrul SAJ Vaslui.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul, conform Agerpres. În urma accidentului, autosanitara a fost distrusă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639573-07-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz