2019-09-19 05:19

Bercea Mondial, ELIBERAT condiționat din ÎNCHISOARE

 |  17:28
Bercea Mondial, ELIBERAT condiționat din ÎNCHISOARE

Interlopul Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, va fi eliberat condiţionat vineri din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, în urma unei decizii luate de Tribunalul Mehedinţi.

Tribunalul Mehedinţi a respins vineri contestaţia procurorilor şi a menţinut decizia de eliberare dată în decembrie 2018 de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, transmite Agerpres.

Bercea Mondial mai avea de executat doi ani şi şapte luni de închisoare dintr-o condamnare de 8 ani şi 9 luni, primită pentru omor calificat, el fiind acuzat că în anul 2011 şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi.

Conform deciziei Judecătoriei, până în septembrie 2021, Bercea Mondial se va afla sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Olt, timp în care interlopul trebuie să urmeze un curs de calificare profesională.

În luna mai 2014, Bercea Mondial a fost condamnat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 ani şi 9 luni de închisoare pentru omor calificat. În acelaşi dosar, fiul său, Florin Anghel, zis Ambasador, a fost condamnat la 5 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, iar soţia lui Bercea, Fănica Anghel, a primit un an de închisoare cu executare. Bercea Mondial este acuzat că pe 17 februarie 2011 şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi, pe Ionuţ Anghel, în urma unei altercaţii care a avut loc într-un bar din oraşul Drăgăneşti Olt.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-02-08



Parerea ta...

ANONIM
09 Feb 2019

Bercea ...du-te si pune.o si răvășitoare de georgeta un lanț de aur la gât....si apoi du.o la iarmaroc....
BAU , BAU .
10 Feb 2019

Terente are nevoie de voturi si aranjamente de la clanuri . Sa vezi circ cu matrozu
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray