2019-11-17 17:54

Când vor fi gata Dosarele Mineriadei și Revoluției. Anunțul Procurorului General

 |  17:30
Când vor fi gata Dosarele Mineriadei și Revoluției. Anunțul Procurorului General

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, și-a exprimat optimismul că până spre sfârșitul lui 2016 va fi finalizat dosarul Mineriadei, urmând să ajungă în același stadiu în prima jumătate a anului următor și Dosarul Revoluției.

''Cu prioritate se desfășoară activitățile în cadrul Dosarului Mineriadei și în continuare s-a efectuat, de asemenea, o echipă investigativă care se ocupă de Dosarul Revoluției, pentru ca și el să fie clarificat într-un termen rezonabil. Va să zică, așa cum am scris în proiectul managerial, vor fi anchete efective și nu există niciun motiv ca aceste dosare să nu fie soluționate într-un termen rezonabil de acum înainte. Și este clar că ele sunt întârziate, pentru acest motiv noi am primit și condamnări la CEDO. România a fost condamnată pentru acest fapt, însă, așa cum se prezintă în acest moment situația, eu sunt optimist că până spre sfârșitul anului cel puțin unul dintre dosare va ajunge în stadiul spre finalizare și în prima jumătate a anului următor și un al doilea dosar mare dintre cele care sunt avute în vedere va ajunge spre stadiul de finalizare'', a declarat procurorul general.

El a precizat că unul dintre dosare este cel Mineriadei, ''care este în curs și care este mai avansat'', și celălalt este Dosarul Revoluției, ''în care s-a reluat ancheta — a fost trimis de Înalta Curte în urmă cu circa o lună — s-a reluat ancheta, s-a efectuat o echipă investigativă care lucrează într-un mod organizat, are plan de anchetă și are toate resursele necesare pentru ca ancheta să se desfășoare efectiv și să fie soluționată într-un termen rezonabil''.

Augustin Lazăr a spus că procurorii consultă arhivele, inclusiv la parlament și la alte instituții, efectuând toate demersurile necesare pentru ca aceste dosare să poată fi soluționate.

Procurorul general al României a subliniat că este ''un fapt binecunoscut că există dosarele numite istorice, pe care poporul român așteaptă de câțiva ani să fie soluționate, ba chiar există condamnări la CEDO''. Lazăr a adăugat că încă de când a preluat mandatul de procuror general a luat măsuri pentru ca aceste dosare să fie soluționate în cel mai scurt timp.

''Unul dintre ele, deja, cazul Ursu a fost soluționat și se află pe masa judecătorilor. În continuare sunt luate măsuri și se efectuează într-un ritm cu operativitate în aceste cauze toate actele de urmărire penală pentru a fi soluționate într-un termen rezonabil'', a mai spus Augustin Lazăr.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-21



Parerea ta...

CROCODILUL FLAMAND
21 Sep 2016

FAPTUL CA NU S-AU INVESTIGAT MINERIADELE(CA AU FOST MAI MULTE) SI CRIMELE DIN 1989 DE DUPA 22CAND CEAUSESCU ERA ARESTAT...INSEAMNA ASA 1-POLITICUL(PRESEDINTII SI GUVERNELE) DE PANA ACUM A BLOCAT ANCHETELE >>>2-CONSECINTELE AU FOST CA O CLICA DE INFRACTORI SANTAJABILI DIN F-S-N 1989 A FACUT IN CONTINUARE ALTE INFRACTUNI ALTE CRIME SI JAFURI SI A DISTRUS ROMANIA PENTRU CEI DIN UMBRA CARE I-AU PAPUSARIT>>>PENTRU CA MAI TOTI AU FOST MARIONETELE "LICURICIULUI"...EXACT CUM A SI RECUNOSCUT BASESCU IN 2004DUPA CE A FOST ALES PRESEDINTE...STIA DINAINTE SA CASTIGE CA L-A UNS "LICURICIUL" CU MIR PE CAP CA SI SEF DE COLONIE
UNTARU CEZAR
26 Sep 2016

Sa dea cu subsemnatul si chiorul Era ministru al transporturilor si pus la dispozitia minierilor trenuri ca sa vina la bucuresti
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray