2019-11-19 07:55

Cazul reţinerii lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Băsescu, în presa străină

 |  10:05
Cazul reţinerii lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Băsescu, în presa străină

Cazul reţinerii fratelui preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu a apărut în presa străină, care precizează că justiţia din România face obiectul unei monitorizări speciale a Uniunii Europene (UE) în materie de combatere a corupţiei. Mircea Băsescu a fost reţinut joi de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind dus în arestul Poliţiei Capitalei. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

"Preşedintele României se apără într-o afacere care îl vizează pe fratele său", scrie Agenţia France-Presse. "Preşedintele român Traian Băsescu s-a apărat joi de orice implicare într-un caz de presupus trafic de influenţă atribuit fratelui său, cerând justiţiei să facă lumină în acest caz", comentează AFP, citat de Mediafax.

Citeşte şi: 

"Mircea Basescu, în vârstă de 60 de ani, fratele mai mic al preşedintelui, a fost reţinut joi seară, după ce a fost audiat de procurori", notează AFP.

Agenţia France-Presse mai precizează că justiţia din România, care face obiectul unei supravegheri „stricte” din partea UE, s-a dovedit a fi mai „eficientă” în ultimii ani.

"Justiţia română, care face obiectul unei supravegheri stricte din partea Bruxellesului, s-a dovedit a fi mai eficientă în ultimii ani, conform experţilor. În ultimii doi ani, un fost prim-ministru şi doi foşti miniştri găsiţi vinovaţi de acte de corupţie au fost condamnaţi la închisoare, un lucru inedit în România", observă Agenţia France-Presse.

"Procurorii anticorupţie l-au reţinut pe fratele preşedintelui României. Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost reţinut joi seară de procurorii anticorupţie, după ce a fost interogat. Mircea Băsescu este suspectat de trafic de influenţă, existând suspiciunea că ar fi primit 250.000 de euro în februarie 2012 pentru a interveni în justiţie în scopul obţinerii unei pedepse mai uşoare pentru Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, un lider interlop condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare în 2012", precizează Business Review. 

Citiţi şi: 

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-06-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray