2019-12-09 12:54

CCR, bomba zilei în justiție: Darius Vâlcov ar putea SCĂPA de cea mai grea acuzație

 |  21:54
CCR, bomba zilei în justiție: Darius Vâlcov ar putea SCĂPA de cea mai grea acuzație

Una dintre acuzaţiile din dosarul lui Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, ar putea pica în etapa finală a dosarului în care fostul ministru a fost condamnat, în primă instanţă, la opt ani de închisoare. Este vorba despre acuzaţia de spălare de bani, pentru care Vâlcov a primit o pedeapsă de 6 ani de detenţie.

Prima instanță l-a condamnat de Darius Vâlcov în februarie anul trecut pentru 3 infracțiuni. Cea mai mare pedeapsă - 6 ani a fost pronunțată pentru acuzația de spălare de bani, 4 ani pentru luare de mită și doi ani de închisoare pentru operațiuni comerciale ilegale. După contopirea pedepselor s-a ajuns la o pedepasă de 8 ani de detenție.

A contat cel mai mult acuzația de spălare de bani, numai că între timp, la câteva luni după pronunțarea primei instanțe, CCR a decis că articolul din legea comabaterii spălării banilor în baza căruia Vâlcov a fost condamnat, este neconstituțional.

Au trecut cele 45 de zile prevăzute de lege pentru punerea în acord a prevederilor declarate neconstituționale cu legea fundamentală de către legiuitor – fie că este vorba despre parlament prin lege, fie despre guvern, prin ordonanță de urgență. Nu s-a întâmplat această punere în acord, așa că în prezent această prevedere este suspendată.

În acest context urmează să înceapă peste două săptămâni la ÎCCJ apelul declarat atât de Vâlcov cât și de DNA împotriva acestei decizii. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu această acuzație de spălare de bani – procurorii vor renunța la ea, sau dacă vor cere o reîncadrare a infracțiunilor pentru care a fost judecat Darius Vâlcov, conform Digi24.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-26



Parerea ta...

CALOS SACALUL GHITA BINLADEN
26 Mar 2019

sa fie eliberati toti teroristii de pe planeta ca au fost condamnati pe hartie ne omologata la TELE-MORMAN-JUSTITIE TIGANEASCO-MAFIOTA
RMAFIA CCR
27 Mar 2019

Dupa venirea la putere a unui guvern democrat de dreapta primul obiectiv este DESFIINTAREA GIO DE LA CCR CONDUS DE BOLSEVICUL dorneanu si transferarea atributiilor catre CSM. DESFIINTAREA CNA UNDE EXISTA UN ALT G.I.O.AL MAFIEI PSD. DESFIINTAREA JANDARMERIEI SI TRECEREA IN SUBORDINEA MApN.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray