2019-10-18 14:26

CCR i-a dat parțial dreptate lui DĂNCILĂ, în conflictul constituțional cu IOHANNIS. Președintele, obligat să numească miniștrii INTERIMARI. Premierul va trebui să vină în Parlament pentru REMANIERE

 |  16:15
CCR i-a dat parțial dreptate lui DĂNCILĂ, în conflictul constituțional cu IOHANNIS. Președintele, obligat să numească miniștrii INTERIMARI. Premierul va trebui să vină în Parlament pentru REMANIERE

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea premierului pe tema refuzului preşedintelui de a numi miniştri interimari. Curtea Constituţională a stabilit că preşedintele trebuie să numească interimarii propuşi de premier, dar precizează că premierul trebuie să meargă în Parlament pentru remaniere, urmare a retragerii ALDE de la guvernare, informează News.ro.

Curtea Constituţională a României a dezbătut, miercuri, cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministrul Guvernului României, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte.

Cererea a fost formulată de Viorica Dăncilă şi vizează refuzul preşedintelui de a numi miniştri interimari.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a declarat la RFI că social-democraţii aşteaptă decizia CCR în privinţa numirii miniştrilor interimari, după care vor decide paşii următori. 

„În primul rând, aşteptăm peste două zile să vedem cu privire la numirea miniştrilor interimari ce părere are Curtea Constituţională. Este aceea care are în final ultimul cuvânt în această dispută. Noi suntem convinşi că ne va da dreptate şi că imediat, domnul preşedinte Iohannis va trebui să accepte cele trei numiri de miniştri interimari. Imediat după aceea, cu siguranţă, la nivelul unui Comitet Executiv al PSD vom stabili paşii următori” a declarat, luni, Valeriu Steriu. 

Acesta susţine că PSD nu se agaţă de putere.

„Nici gând să ne agăţăm de putere. Conform Constituţiei, suntem în totalitate în respectul ei, avem în clipa de faţă absolut toate punctele din Constituţie analizate de oameni care se pricep foarte bine la acest lucru”, a mai declarat Valeriu Steriu.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joia trecută, că a fost sesizată Curtea Constituţională cu privire la refuzul preşedintelui de a numi miniştri interimari şi a precizat că sesizarea ar trebui privită şi ca un mijloc de a avea nişte reguli pentru viitor.

„Dincolo de lupta politică nu este nevoie şi nu este oportun să blocăm activitatea Guvernului” a declarat premierul, afirmând că nu s-a putut organiza şedinţa de guvern din săptămâna respectivă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Bu tong bu Mai sunt 10 luni până la jumătatea mandatului, iar Klaus Iohannis a rămas la Primul pas, încremenit în proiectul său de a fi mai activ în acest al doilea an de președențiat. În afara unor legi retrimise în Parlament sau atacate la Curtea Constituțională, nu s-a remarcat prin nimic pozitiv. E și asta o performanță
17 Aug 2016
Ultima noapte de nicotină Curtea Constituţională i-a dat miercuri dreptate Aureliei Cristea, deputatul PSD care a iniţiat Legea Antifumat. Cel mai probabil preşedintele Klaus Iohannis o va promulga, aşa că din martie nu se va mai fuma în spaţiile publice închise, restaurante, cluburi, şcoli sau spitale. De asemenea, în apropierea locurilor de joacă pentru copii fumatul este strict interzis
27 Ian 2016

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray