2019-08-26 10:13

Ce jurnalişti îl avertizau periodic pe Oprescu

 |  18:03
Ce jurnalişti îl avertizau periodic pe Oprescu

Sorin Oprescu a declarat în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel București că a trăit șapte ani între "agonie și extaz" la Primăria Capitalei. Fostul edil a povestit că mereu veneau persoane din presă care îi dădeau informaţii despre ancheta sa la DNA.

În motivarea deciziei din 14 septembrie, prin care judecătorii de la Curtea de Apel București au menținut măsura arestării preventive față de Oprescu, se află și pasaje din declarația dată de primar în sala de judecată.

"Contestatorul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său. Arată că instanța judecă o cauză a unei persoane în apropiere de sfârșitul vieții profesionale. Consideră că a greșit de-a lungul timpului pentru că a făcut atât bine. Nu poate să accepte să rămână cu eticheta pe care domnii procurori doresc să i-o așeze pe frunte, în sensul că este un om neonorabil. Precizează că a trăit 7 ani la Primăria Capitalei între agonie și extaz, aproape în fiecare zi venea câte o persoană să-l anunțe că va fi arestat a doua zi. Mai mult de vreo doi ani de zile îi dădea afară pe cei care începeau cu aceste probleme și veneau cu asemenea zvonuri. La interpelarea instanței, arată că în principal Rareș Bogdan venea cu "informații pe surse" de la DNA și chiar și domnul Gușă îi aducea asemenea zvonuri", le-a spus Oprescu judecătorilor.

Oprescu a adăugat că, în cei 40 de ani de viață profesională, nu a luat mită și a continuat să susțină că a fost mereu atenționat de diverse persoane că "i se pregătește ceva".

" De 7 ani vede cu proprii ochi că niciunei puteri politice nu i-a convenit că era independent, că nu avea stăpân, că nu i se dădeau ordine. În urmă cu 2 săptămâni, Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, i-a spus că 'i se pregătește ceva', dar că nu marșează la asemenea chestiuni, după care a plecat: precizează că nu l-a crezut. Arată că zilnic citește peste 700 de acte, pleacă cel mai devreme de la primărie la orele 21,30-23,00. Accentuează că nu a cerut niciodată bani, mită, nu a condiționat, are peste 26.000 de angajați de care răspunde, mai mult a făcut controale și i-a dat afară pe cei care nu au respectat legea", a mai spus Oprescu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-09-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray