2019-10-19 13:02

Celebru PROCUROR, anchetată disciplinar de Inspecția Judiciară

 |  16:11
Celebru PROCUROR, anchetată disciplinar de Inspecția Judiciară

Inspecția Judiciară a declanşat acţiunea disciplinară împotriva procurorului Florentina Mirică, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, după ce Mirică a trimis un mail procurorilor din DNA în care a pus la îndoială probitatea şefului secţiei de combatere a corupţiei. Acţiunea Inspecţiei a fost înaintată secţiei de procurori din CSM, transmite Mediafax.

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Mirică Florentina - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, pentru nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi pentru nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor or deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, transmite Inspecţia Judiciară într-un comunicat remis vineri MEDIAFAX.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-03



Parerea ta...

ANONIM
03 Mai 2019

Inspectia judiciara este ARMA MAFIEI PSD.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray