2019-08-18 20:40

Chivu nu-și mai amintește de la cine a luat bani în 2004

 |  18:57
Chivu nu-și mai amintește de la cine a luat bani în 2004

Fotbalistul Cristian Chivu a fost audiat, ieri, la Tribunalul București, în dosarul transferurilor de jucători. Fundașul lui Inter Milano a spus că nu își amintește proveniența celor 100.000 de euro care i-au intrat în cont în 2004.

Cristian Chivu a declarat că, la vremea respectivă, bănuia că acești bani, pe care i-a primit în trei tranșe, provin din drepturi de imagine. Chivu nu și-a amintit nici măcar cu cine a încheiat contractul, spunând că ar fi vorba fie de compania Coca-Cola, fie de Adidas. „Recunosc sumele de bani din contul meu și arăt că reprezintă drepturile mele de imagine din contractele de publicitate, dar nu mai știu dacă au fost încheiate cu Adidas sau cu Coca-Cola”, a declarat Cristian Chivu. Opt reprezentanţi ai cluburilor de fotbal au fost trimişi în judecată, pe 2 octombrie 2008, în legătură cu transferurile în străinătate a 12 jucători, procurorii acuzându-i pe Gheorghe Copos, Cristian Borcea, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Ioan Becali şi Victor Becali de evaziune, înşelăciune şi spălare de bani.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639259-03-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray