2019-10-18 01:55

Cioloș solicită PRELUNGIREA programul de vot până la ora 23.00

 |  16:41
Cioloș solicită PRELUNGIREA programul de vot până la ora 23.00

Alianţa USR-PLUS solicită Guvernului să se reunească de urgenţă şi să adopte o OUG prin care să fie prelungit programul de vot până la ora 23.00, a anunţat Dacian Cioloş. Liderul PLUS a adăugat că alianţa solicită suplimentarea numărului buletinelor de vot.

„Observăm că cetăţenii români sunt mobilizaţi la vot în mod pozitiv surprinzător şi e foarte important pentru noi ca noi să le asigurăm condiţiile ca ei să voteze. Lucrul acesta se întâmplă atât în ţară, cât şi Diasporă. Date fiind situaţiile pe care le întâlnim la mai multe secţii de vot Alianţa 2020 USR PLUS cere Guvernului să se reunească de urgenţă pentru a lua toate măsurile necesare în vederea extinderii programului de vot, în loc de ora 21.00 până la ora 23.00. În mod clar acest lucru e necesar pentru că avem deja situaţii, cozi masive unde oameni care se pun în momentul de faţă la cozi cu siguranţă nu o să mai poată vota până la ora 21.00”, a declarat Dacian Cioloş, duminică, citat de Mediafax.

Acesta a mai spus că solicită Executivului şi BEC să interpreze prevederile legale astfel încât oamenii care intră în incinta clădirii unde există secţiile de votare să poată vota şi după expirarea orei de vot, ora 21.00.

„În al doilea rând cerem Guvernului şi BEC să interpreteze prevederile legale privind spaţiul în care se află alegătorii care au drept de vot la ora în care se închide secţia de vot şi să fie interpretat acest spaţiu al secţiei de vot, nu sala în care se votează ci incinta secţiei de vot. Mai concret toţi cei care vor intra în incinta clădirii în care există secţii de vot, la momentul în care se închide secţia de vot şi expiră ora de vot, să fie acceptat şi să poată să voteze”, a completat Cioloş.

Preşedintele PLUS a precizat că Alianţa cere „suplimentarea numărului buletinelor de vot în secţiile de vot unde acest lucru este necesar. Am primit mai multe semnale de la mai multe secţii de vot că sunt astfel de situaţii unde nu mai există suficiente buletine de vot şi există riscul suspendării votului din cauza absenţelor buletinelor de vot”.

Şi PMP a făcut o solicitare către Biroul Electoral Central pentru a se întruni în vederea adoptării unei decizii de prelungire a programului de vot pentru ca toţi cetăţenii din Diaspora să poată vota.

Preşedintele PMP Eugen Tomac a declarat că partidul pe care îl conduce a făcut o solicitare către Biroul Electoral Central pentru a se întruni în vederea adoptării unei decizii de prelungire a programului de vot pentru ca toţi cetăţenii din Diaspora să poată vota.

„PMP a transmis o solicitare către BEC prin care cerem ca BEC, de urgenţă, să se convoace şi să adopte următoarea decizie. Ne întâlnim cu un fenomen pe care l-am mai avut la alegeri şi anume cozi de sute de metri în faţa secţiilor de votare din străinătate, în mod special în faţa secţiilor din UE şi Republica Moldova. Am solicitat BEC să se întrunească de urgenţă şi să ia decizia de a prelungi programul de vot pentru cetăţenii români care votează peste hotare până la ultimul cetăţean care îşi exercită dreptul de vot. În UE există state care au avut, timp de două zile, procesul electoral tocmai pentru a le permite cetăţenilor să îşi exprime votul pentru Parlamentul European. E clar că prezenţa celor 3,5 milioane de cetăţeni români şi interesul lor faţă de aceste alegeri şi referendumul cu obectiv în consolidarea statului de drept în România sunt teme de interes major pentru cetăţenii români din UE şi Republica Moldova”, a afirmat Eugen Tomac, duminică, la sediul PMP.

De asemenea, liderul PMP solicită ministrului de Externe Teodor Meleşcanu să ia toată măsurile necesare pentru ca cetăţenii români din străinătate să poată vota fără probleme.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray