2019-08-24 12:10

Cluj. Adolescentă de 16 ani, găsită strangulată în curtea casei. Poliţia a deschis o anchetă

 |  14:34
Cluj. Adolescentă de 16 ani, găsită strangulată în curtea casei. Poliţia a deschis o anchetă

O adolescentă, în vârstă de 16 ani, a fost găsită stangulată în curtea casei din comuna Răchițele, județul Cluj. Poliţia Judeţeană a deschis o anchetă în acest caz.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, Alina Chiorean, a precizat, că inspectorii au declanşat o anchetă pentru a stabili dacă fata, care a fost găsită strangulată cu un leagăn din material textil, a decedat ca urmare a neglijenţei părinţilor, care mai au în grijă alţi trei copii.

„Am fost sesizaţi cu privire la acest caz, deja avem în teren o echipă formată din asistent social şi psiholog, aceştia acordă consiliere psihologică familiei, să îi ajute pe membrii acesteia să depăşească momentele traumatizante. Dacă se va dovedi că minora şi-a pierdut viaţa ca urmare a neglijenţei grave a părinţilor, se va lua în calcul decăderea din drepturile părinteşti, pentru că mai au în grijă trei copii, însă noi nu milităm pentru instituţionalizarea copiilor, ci pentru menţinerea acestora lângă familii", a declarat pentru Mediafax, Alina Chiorean.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-01-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray