2020-06-01 17:14

Coronavirus. Dosar penal la un spital din București. Mai mulți medici au reclamat nereguli

 |  11:00
Coronavirus. Dosar penal la un spital din București. Mai mulți medici au reclamat nereguli

În sesizării mai multor medici din cadrul Spitalului ''Sf. loan'' din Bucureşti, conform căreia în unitatea medicală există un cadru organizatoric defectuos în legătură cu combaterea coronavirusului, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au deschis un dosar penal de abuz în serviciu

"Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 23.03.2020 dosarul penal nr. 2297/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor prevăzută de art. 352 C.p. şi abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C.p., ca urmare a sesizării venite la DGPMB - Secţia 26 Poliţie din partea mai multor cadre medicale din Spitalul Clinic de Urgenţă 'Sf. Ioan' din Bucureşti cu privire la existenţa unui cadru organizatoric defectuos ce nu ar corespunde măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase", se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

Urmare a acestei plângeri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuririi aspectelor sesizate. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine