2019-10-23 16:38

Corpul de Control va fi luni în Dolj şi Mehedinţi pentru a face un RAPORT în cazul SORINEI, fetiţa din Mehedinţi luată BARBAR de autorităţi pentru a fi dată spre ADOPŢIE

 |  13:13
Corpul de Control va fi luni în Dolj şi Mehedinţi pentru a face un RAPORT în cazul SORINEI, fetiţa din Mehedinţi luată BARBAR de autorităţi pentru a fi dată spre ADOPŢIE

Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat sâmbătă referitor la cazul Sorinei, fetiţa din Mehedinţi adoptată de o familie din SUA şi luată în mod barbar de autorităţi din casa celor la care se afla în plasament, că reprezentanţii Corpului de Control se vor afla în Dolj şi Mehedinţi pentru a face un raport asupra situaţiei micuţei, scrie News.ro. Totodată, ministrul mai susţine că a trimis un mesaj ambasadei SUA, cu dorinţa de a avea o colaborare în acest sens şi a se asigura că fetiţa este în regulă.

”Astăzi am vorbit din nou cu doamna premier, am trimis un mesaj ambasadei SUA, cu dorinţa de a avea o colaborare şi a ne asigura că acest minor este în regulă, atât cât poate fi după episodul prin care a trecut. Corpul de control, luni dimineaţă, vor fi în Dolj şi Mehedinţi, am cerut un raport amănunţit de la faţa locului. Voi primi un raport complet cu evoluţia acestui caz, sper ca şi familia adoptivă să colaboreze, să ne asigurăm, pentru că aceasta este atribuţia Ministerului Muncii, că minorul este stabilizat după această traumă. Este obligatoriu ca minorul să primească şi consiliere psihologică. Facem tot ce este posibil legal, să ne ocupăm, să aflăm starea copilului. Cred că familia adoptivă nu va avea nicio problemă, este interesul major al copilului, să ne asigurăm că acesta este stabil” a spus Marius Budăi, potrivit antena3.ro.

Fetiţa de opt ani a fost efectiv târâtă de autorităţi din locuinţa asistentului maternal, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA. Momentul a fost filmat de mai mulţi martori, iar imaginile s-au viralizat intens pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, se dă de ceasul morţii că nu vrea să plece. Oribila acţiune a stârnit un val de reacţii negative, sute de persoane cerând clarificarea situaţiei şi verificarea modului în care s-a făcut adopţia.

Ulterior, mai multe fotografii care o înfăţişează pe Sorina alături de mama adoptivă, fratele şi bunica au fost făcute publice. Apropiaţi ai familiei afirmă că fetiţa a mâncat, şi-a desfacut bagajele şi cadourile primite şi că se simte foarte bine.

Dăncilă cere anchetă. Urgent

Premierul Viorica Dăncilă a cerut sâmbătă efectuarea unei anchete în cazul fetiţei ridicată de acasă pentru a fi dată în adopţie unei familii din SUA, subliniind că persoanele care vor fi găsite vinovate vor fi sancţionate. "Am cerut de urgenţă o anchetă în cazul Sorinei, în condiţii de calm şi strictă respectare a legii, precum şi consiliere psihologică pentru copil. Integrarea fetiţei într-o familie şi un cămin în care să crească frumos înseamnă normalitate şi ar trebui să fie prioritatea noastră absolută. Cu sentimentele şi sănătatea emoţională a unui copil nu trebuie să se joace nimeni, cu atât mai puţin să o convertească într-o miză politică. Sunt mamă, eu însămi am trecut printr-un proces de adopţie şi ştiu foarte bine ce înseamnă. Condamn cu vehemenţă orice formă de abuz şi nerespectare a drepturilor copilului şi vă asigur de toată implicarea mea în acest caz, precum şi de sancţionarea celor ce vor fi găsiţi vinovaţi", a declarat Dăncilă, într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook.

Avocatul Poporului s-a autosesizat 

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul fetiţei din Mehedinţi luată cu mascaţii din casa în care a crescut, după ce a fost adoptată de o familie din Statele Unite ale Americiii, sesizarea vizând posibila încălcare a ptrevederilor din Constituţie referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor.

”Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a demarat o anchetă urgentă în cazul fetiţei luată cu mascaţii din casa în care a crescut, după ce a fost adoptată de o familie din Statele Unite ale Americii. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României, privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor. Ancheta va fi efectuată de către specialişti din cadrul Domeniului pentru prevenirea torturii şi Avocatului Copilului”, anunţă instituţia.

Foto: Constanta de Azi


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-22

In legatura cu acest articol...

SCANDALUL ZILEI: O fetiță, luată cu MASCAȚII pentru a fi dată spre adopție. Care e ADEVĂRUL




Parerea ta...

HORRA
22 Iun 2019

Copilul,trebuie sa se intoarca unde a crescut asa este normal,felul in care s-a procedat nu este normal,un copil care s-a zbatut si nu vroia sub niciun chip sa plece din casa parintilor maternali,nu se poate adapta brusc cu noua familie,ceva nu se leaga!
LEGILE LOR MAFIOATE
22 Iun 2019

ASA SUNT CEI DE LA PROTECTIA COPILULUI . O GASCA DE MAFIOTI CARE DIN ORCE COPIL CARE IL PRINDE , IL SEDUCE , IL TRACASEAZA , IL ABUZEAZA , FACIND IN ASA FEL , SA IASA BANI SI VINZARE PENTRU ORCE SUMA . LA FEL A FACUT SI INCERCAT CU FETITA LUI CONDREA MILIONARUL OMORIT . VREA SA PUNA MINA SI PE 50 - 100 MILIOANE EUTO SA II GESTIONEZE . SAU II TRIMIT LA PRODUS , FATA SAU BAIAT, ZICIND CA SA ADUCA BANI PENTRU COLECTIVITATE SI LOR CA LE DAU DRUMU II INVOIRE , CUM VREA EI
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray