2019-12-12 13:38

Corupție și fraudare fonduri europene. Percheziţii DNA în județul Bistrița-Năsăud

 |  14:40
Corupție și fraudare fonduri europene. Percheziţii DNA în județul Bistrița-Năsăud

DNA a informat, joi, că procurorii anticorupţie au desfăşurat percheziții în 14 locații din județul Bistrița-Năsăud, dintre care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție și fraudare fonduri europene.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și de fraudare a fondurilor europene, comise în perioada 2014 — 2016. În cursul zilei de 14 aprilie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 14 locații, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, toate situate în județul Bistrița-Năsăud", a precizat DNA, într-un comunicat de presă.

În acest caz, procurorii anticorupţie beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray