2019-10-16 12:38

Cristian Burci, reţinut de DIICOT pentru devalizarea ROMVAG Caracal

 |  07:59
Cristian Burci, reţinut de DIICOT pentru devalizarea ROMVAG Caracal

Procurorii DIICOT Olt l-au reţinut pentru 24 de ore pe Cristian Burci, patronul Adevărul Holding şi Prima TV, în dosarul în care este acuzat de devalizarea ROMVAG Caracal, potrivit Mediafax.

În acelaşi dosar, au mai fost reţinuţi, tot pentru 24 de ore, Ion Dinoiu, fostul director ROMVAG Caracal şi candidat UNPR la primăria municipiului, Clara Clementina Gheocov, fost director al ROMVAG şi actual administrator special al „Adevărul”şi Vilson Stancu.

Aceştia vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii DIICOT Olt au precizat că cel care a cumpărat ROMVAG de la statul român, omul de afaceri Cristian Burci, începând cu anul 2006, a iniţiat un grup infracţional organizat, sprijinit de fostul director al fabricii, Ion Dinoiu, dar şi de alte opt persoane.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupului condus de Cristian Burci au prejudiciat ROMVAG Caracal şi bugetul statului prin abuz în serviciu şi delapidare, în valoare de 7.099.000 euro şi 3.811.756 lei. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-28



Parerea ta...

RROMICA BURCI TATA LU INCULPAT
28 Apr 2016

Domnule intrbatil pe Basescu ce om bun e fiumiou asta nu are curajul sa fure o rata decum o fabrica de vagoane , doamne fereste , tinea si post nu manca fasole ca avea probleme cu vocalizili si putzea ,. Dn Udrea este martor ca nu cara bani in punga si ambasada americana poate confirma ca nu a scos un ban din tara ,ca na avut ca eu din penzie ii dadeam bani de platea angajatii . Aoleou ce Carcotasi sunteti , o sa va dea Huidu pe goarna . Este o actiune anti romaneasca facuta de securitate , ceausistilor huo. 2625
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray