2019-11-12 13:41

UPDATE. Dăncilă l-a DEMIS pe șeful CNAS, Răzvan Vulcănescu; în locul său a fost propus Vasile CIURCHEA, care a mai ocupat funcția în trecut

 |  14:21
UPDATE. Dăncilă l-a DEMIS pe șeful CNAS, Răzvan Vulcănescu; în locul său a fost propus Vasile CIURCHEA, care a mai ocupat funcția în trecut

Premierul Viorica Dăncilă a decis marți să-l demită pe şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu.

Mai mult decât atât, Dăncilă a dispus şi trimiterea la CNAS a Corpului de control pentru verificări. 

„Astăzi (n.r - luni) am trimis corpul de control al primului ministru la Casa Asigurărilor de Sănătate. După cum știți am cerut demisia domnului Vulcănescu. Mâine dacă nu își va prezenta demisia îl demit și am cerut o propunere ministrului Sănătății. Mâine vom cere o nouă nominalizare”, a anunțat cu o zi înainte Viorica Dăncilă, la Antena 3.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, anunţă că raportul întocmit în urma verificărilor făcute la CNAS va merge la DNA atunci când va finalizat şi acuză Casa că, timp de mai mulţi ani, „a blocat ceea ce înseamnă funcţionarea normală a sistemului”.

Pe de altă parte, potrivit unor surse avizate, citate de Agerpres, Ministrul Sănătăţii l-ar fi propus pe Vasile Ciurchea pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS). Ciurchea a mai ocupat, în perioada 2014 - 2016, funcţia de preşedinte al CNAS. 

Foto: ro-management-consultant.eu


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-23

In legatura cu acest articol...

Raportul de CONTROL de la CNAS ajunge pe mâna procurorilor DNA

ULTIMA ORĂ: Purtătorul de cuvânt al CNAS a DEMISIONAT!

Șeful CNAS, replică acidă pentru premierul Dăncilă: ”Nu eu sunt VINOVAT”

UPDATE. Dancilă solicită DEMISIA directorului CNAS, Răzvan Teohari Vulcănescu, şi a purtătorului de cuvânt al instituţiei, după declaraţiile iresponsabile ale acestuia din urmă

Șefele de la ANAF și CNAS, apropiate de VÂLCOV, înlocuite în aceeași zi în care acesta a demisionat de la Guvern

CNAS are un nou PREŞEDINTE. Premierul a semnat DECIZIA

CNAS a elaborat proiectul de MODIFICARE a legislaţiei privind dosarul electronic de sănătate! Documentul, transmis spre analiză Ministerului Sănătăţii




Parerea ta...

LUPTA
24 Iul 2019

Penali din PSD 38 la nr. duc o lupta deschisa. Răzvan Vulcănescu va fi devorat
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray