2019-10-20 19:31

Decizii importante în JUSTIȚIE, amânate de CSM. Ce au solicitat magistrații

 |  21:41
Decizii importante în JUSTIȚIE, amânate de CSM. Ce au solicitat magistrații

CSM amână o decizie importantă. Deși peste o mie de magistraţi așteptau săptămâna aceasta o decizie privind reclamația conform căreia justiția este atacată, membrii CSM au decis să amâne dezbaterea și luarea unei poziții oficiale.

O parte dintre membrii CSM au criticat aspru, în ultima şedinţă de plen, declaraţiile politicienilor de la mitingul împotriva abuzurilor.

Andrea Chiş - judecător, membru CSM: „Mesajul acesta de stat paralel a fost folosit în Turcia, unde procurori şi judecatori au fost arestaţi după ce acest mesaj a fost folosit. Nu putem să tolerăm un astfel de limbaj” transmite Digi24.

Mihai Bălan - judecător, membru CSM: „La miting s-a făcut o referire la nişte brigăzi albe care ar merge până la capăt. Poate pentru cei prezenţi la miting nu s-a înţeles foarte bine, dar cei care au înţeles aluzia, este vorba despre acele brigăzi roşii din Italia.”

Dezbaterile au pornit de la cererea a peste 1000 de judecători şi procurori, care consideră că CSM ar trebui să se implice.

„Se impune apărarea justiţiei ca sistem, precum și a judecătorilor și a procurorilor, întrucât afirmaţiile formulate sunt de natură să producă un impact negativ asupra sistemului judiciar, aducând atingere independenţei, prestigiului și credibilităţii în ansamblul său”, au cerut magistraţii.

Ministrul Justiţiei a propus, cu succes, amânarea dezbaterilor.

Tudorel Toader - ministrul Justiției: „Trebuie să vedem și într-o parte și în alta dacă discutăm de echilibrul celor trei puteri. Să nu discutăm numai dintr-o anumită perspectivă ca nu cumva, și asta este o realitate, există o tentație a puterii de a se extinde”.

Hotărârea CSM de amânare vine pe fondul scăderii, în ultimii ani, a numărului de decizii adoptate de Consiliu, pentru apărarea independenţei sistemului judiciar. Astfel, anul trecut au fost 19 astfel de dosare raportate la Inspecţia Judiciară, în 2016, 26, iar cu un an înainte erau înregistrate 36 de cereri. De altfel, şi numărul solicitărilor formulate în mod individual de judecători şi procurori a scăzut în ultimii ani.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2018-06-17



Parerea ta...

ANONIM
17 Iun 2018

FARA , NUMAR . FARA NUMAR . STAU ACOLO , PE FOTOLI , PINA PUTREZESC .
LEVST.
18 Iun 2018

"Ministrul Justiţiei a propus, cu succes, amânarea dezbaterilor"----____------ ce succes formidabil...Dar macar sunt campioni mondiali la asemenea "succesuri", mai ales in aceste zile fierbinti, cand se stie ca se joaca marele meci, ei nu pot sa-si pericliteze pozitiile, asteapta sa vada si apoi dau si ei decizii...Exact cum sta bine judecatorilor "impartiali"...
NEGRO
18 Iun 2018

CSM-ul trebuie sa-si afirme cu mai multa putere competentele. Dupa derapajele PSD-ALDE care au subordonat intereselor lor Curtea Constitutionala Mercenara, specialistii celei de-a treia putere in stat, puterea judiciara, spacialistii in domeniul justitiei trebuie sa-si spuna cu mai multa forta cuvantul. Aceasta situatie a devenit pur si simplu stupida, datorita monomaniei oligarhilor PSD-ALDE, care vor sa arunce in aer Romania pentru salvarea pielii proprii. CSM-ul trebuie sa fie cel ce este. Adica salvatorul justitiei de presiunile politicii romanesti de moravurile cleptocaratilor. Dupa cateva luni Romania va conduce prin rotatie destinele Comunitatii Europene, iar supa in care fierb politicienii contemporani damboviteni, va deveni virala pentru intreaga lume civilizata. Ori vom ramane in concertul lor ori vom esua in lumea barbariei asiatice spre care se orienteaza fara scrupule, in ultimul timp, haitele PSD-ALDE.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray