2019-11-19 13:28

Delegarea lui Călin Nistor la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prelungită de CSM cu şase luni

 |  12:43
Delegarea lui Călin Nistor la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prelungită de CSM cu şase luni

Delegarea lui Călin Nistor în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a fost prelungită, marţi, de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu şase luni, începând din 15 august.

Pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei pentru procurori a CSM de marţi s-a aflat propunerea de prelungire a delegării în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a lui Călin Nistor, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât prelungirea delegării în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului Călin Nistor, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, începând cu data de 15.08.2019, pe o perioadă de 6 luni", au transmis reprezentanţii CSM, după şedinţă.

Călin Nistor a preluat, în ianuarie 2019, conducerea instituţiei până la numirea unui titular.

Nistor a devenit şef al DNA după ce Anca Jurma, care a deţinut conducerea instituţiei după revocarea din funcţie a Codruţei Kovesi, a refuzat prelungirea interimatului.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray